Un gălăţean care se întorcea acasă din Italia a fost direcţionat greşit de aplicaţia GPS şi a ajuns pe drumul Panaci-Bilbor care este neterminat, rătăcindu-se noaptea pe drumul forestier din zonă. Bărbatul a sunat, joi, la ora 00.47, la 112 şi a sesizat că s-a rătăcit pe raza satului Glodu, comuna Panaci, relatează newsbucovina.ro. Comuna Panaci se află în judeţul Suceava, în munţii Călimani, la 24 km de Vatra Dornei.
Gălăţeanul i-a spus dispecerului că se află pe un drum forestier, drept pentru care s-a dispus constituirea în regim de urgenţă a mai multor echipaje şi au fost demarate activităţi de căutare. Bărbatul de 49 de ani din judeţul Galaţi a fost găsit de poliţişti pe un drum forestier necatalogat şi închis circulaţiei publice aflat la intersecţia cu D.J. 174.
Acesta a declarat poliţiştilor că a venit din Italia cu autoturismul său Suzuki Grand Vitara şi se deplasa către localitatea de domiciliu situată în judeţul Galaţi.
El a introdus în aplicaţia GPS numele localităţii unde dorea să ajungă iar aparatul GPS, l-a direcţionat pe raza comunei Panaci, sat Glodu, unde a părăsit D.J. 174, a intrat din neatenţie pe un drum forestier, care la scurt timp a devenit impracticabil iar din acest motiv, a sunat la 112, solicitând ajutor.
Gălăţeanul a fost preluat de către un echipaj şi a fost direcţionat către Galaţi.