19 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Trei echipe din Galaţi s-au calificat la Concursul naţional „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii”
Trei echipe din Galaţi s-au calificat la Concursul naţional „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii”
La Liceul Tehnologic „Transporturi Căi Ferate” s-a desfăşurat, în luna aprilie, etapa judeţeană a concursului naţional „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii” organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi, în cadrul Campaniei naţionale „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale”.
Concursul, la care la care au participat 56 de elevi (faţă de 42 elevi în anul 2018) din 15 licee (faţă de 9 licee în anul 2018) din judeţul nostru, a avut cinci secţiuni şi anume: licee – filiera teoretică, ciclu inferior(clasele IX- X), licee – filiera teoretică, ciclu superior (clasele XI- XII); licee – filiera tehnologică, ciclu inferior(clasele IX- X), licee – filiera tehnologică, ciclu superior (clasele XI- XII); învăţământ profesional cu durata de 3 ani.
În urma centralizării rezultatelor pentru participarea la etapa naţională care se va desfăşura la Iaşi în data de 18.05.2019 s-au calificat 3 echipe din cadrul Liceului Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Galaţi, o echipă din cadrul Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” şi o echipă din cadrul Colegiului Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc” . Sub îndrumarea profesorilor coordonatori elevii premianţi vor efectua în perioada următoare vizite în întreprinderile din Galaţi în vederea împletirii cunoştinţelor teoretice cu cele practice.

Articole înrudite