Reprezentanţii Universităţii "Dunărea de Jos" (UDJ) Galaţi atrag studenţii anul acesta prin înfiinţarea unor secţii care pregătesc specialişti în domenii care lipsesc, precum ingineria medicală şi amenajările hidrotehnice. Astfel, pe lista noilor specializări sunt fizică medicală, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu, inginerie medicală, la Facultatea de Inginerie, chimie farmaceutică, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu şi amenajări hidrotehnice şi protecţia mediului. Cea din urmă, specializarea „amenajări hidrotehnice şi protecţia mediului”, este, potrivit reprezentanţilor universităţii gălăţene, o specializare unică în România şi a atras atenţia candidaţilor care s-au înscris în număr mare încă din prima zi a admiterii.