25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Specialişti în domenii creative din Galaţi stau "8 ore peste program" pentru o cauză comunitară
Specialişti în domenii creative din Galaţi stau "8 ore peste program" pentru o cauză comunitară

O dată pe an, zeci de profesionişti din Galaţi îşi donează timpul şi priceperea pentru a ajuta o cauză comunitară în noaptea albă a faptelor bune intitulată "8 ore peste program". Astfel, joi, 29 noiembrie 2018, începând cu ora 18:00 şi până spre zorii zilei, 8 echipe de voluntari, specialişti în domenii creative şi de nişă vor rezolva 8 teme punctuale propuse de organizaţii non-profit gălăţene. Cea de-a III-a ediţie a evenimentului este organizată de Fundaţia Comunitară Galaţi, în colaborare cu OpenHub.
"Donaţiile sub formă de expertiză sunt foarte preţioase şi de impact, atât pentru ONG-uri, cât şi pentru experţi. Capacitarea ONG-urilor în activităţi care ajută la creştere, precum branding-ul sau comunicarea, permite organizaţiilor să facă o diferenţă mai mare în domeniul ales. Aceste intervenţii specializate sunt adesea prea costisitoare pentru sectorul non-profit sau greu de realizat cu resursa umană internă a ONG-urilor. La schimb, donatorii de expertiză beneficiază de un context de lucru interesant, într-o comunitate de învăţare, creativă şi efervescentă", se arată într-un comunicat al Fundaţiei Comunitare Galaţi. Mai mulţi profesionişti, mai mult impact şi creativitate. "Sunt invitaţi să aplice cei care profesează în web design, web development, grafic design, marketing, comunicare etc., cât şi pasionaţii de aceste domenii. Suntem de părere că niciodată nu poţi fi prea generos. De data asta, în loc să solicităm sume de bani pentru cauzele pe care le susţinem, am invitat specialiştii să doneze o seară din timpul lor, cu ceea ce au mai de valoare, experienţa profesională", se mai arată în comunicatul citat.


Articole înrudite