23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Timp de două zile, la nivelul întregii ţări şoferii şi pietonii au fost luaţi la ochi şi de poliţişti, şi de radarele din dotare, în cadrul unei acţiuni menite a reduce numărul accidentelor rutiere grave. „La nivelul judeţului Galaţi, în fiecare zi din cele în care s-a desfăşurat acţiunea au acţionat circa 40 de poliţişti din structurile de rutieră şi ordine publică, care au folosit cele 12 aparate radare pe drumurile naţionale şi judeţene, acţiunea poliţiştilor urmărind reducerea evenimentelor rutiere grave, produse pe fondul nerespectării normelor legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice, în special a celor care reglementează regimul legal de viteză. Pe parcursul derulării acţiunii, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni, toate la regimul circulaţiei rutiere. În urma abaterilor depistate în trafic au fost aplicate 450 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 264 pentru viteză, 10 pentru depăşire neregulamentară, 9 pentru consum de alcool şi 167 pentru alte abateri”, a precizat cms. Cristina Tatulici, din cadrul IPJ Galaţi.
Tot în cursul acestei acţiuni, ca măsură complementară, au fost reţinute 29 de permise de conducere, dintre care 3 pentru viteză, 9 pentru depăşire neregulamentară, 9 pentru consum de alcool şi 8 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase şi 3 de certificate de înmatriculare.
Poliţia Română, prin direcţiile de specialitate, a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute o amplă acţiune la nivel naţional, pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere grave.


Articole înrudite