23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şoferi periculoşi, scoşi din trafic la Galaţi
Şoferi periculoşi, scoşi din trafic la Galaţi

În perioada 28 - 30 iunie 2024, efective mărite din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a infracţiunilor cu violenţă, a celor pe linie de ordine publică şi a infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au folosit aparate radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule pe drumurile publice fiind sub influenţa alcoolului ori a substanţelor interzise, fiind efectuate 976 de testări privind consumul de alcool şi 6 privind consumul de substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Pentru că prezentau un pericol pentru ceilalţi participanţi, au fost scoşi din trafic 26 conducători auto, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform legii, dintre care cele mai multe permise de conducere au fost reţinute pentru consum de băuturi alcoolice şi conducere agresivă.
De asemenea, au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice 26 de autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate. Poliţiştii au aplicat nu mai puţin de 589 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte 133.900 de lei.
Poliţiştii au constatat trei infracţiuni, fiind întocmite dosare penale pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, potrivit IPJ Galaţi.


Articole înrudite