26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Premierul Victor Ponta a declarat că a avut, marţi, noi discuţii cu preşedintele OMV şi proprietarul ArcelorMittal despre investiţiile acestora în România, arătând că Guvernul face eforturi pentru exploatările de gaze din Marea Neagră şi funcţionarea Combinatului siderurgic de la Galaţi, informează economica. net. „Facem toate eforturile pentru exploatările de gaze din Marea Neagră. Astăzi a fost preşedintele OMV în România, în vizită, tocmai ca să discutăm de investiţiile în continuare. Astăzi am vorbit o jumătate de oră şi cu domnul Mittal, cum să facem să ţinem - că se cam închid în Europa combinatele siderurgice - companiile. Nu a dat cu pumnul în masă, el spune că în Europa, dacă nu se face ceva, nu va mai fi competitiv şi profitabil să se producă oţel, se va produce, dar în Rusia sau în China", a spus Ponta la un post de televiziune naţional. În luna mai, premierul Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au discutat la Bucureşti cu proprietarul ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, despre optimizarea costurilor de producţie ale fostului colos siderurgic, patronul grupului siderurgic declarând că aşteaptă să fie găsite „soluţii sustenabile” în domeniul energiei.
Liberalizarea preţului gazelor naturale, discutat luni cu ministrul Niţă
Potrivit informaţiilor noastre, reprezentanţii patronatelor din metalurgie şi petrochimie, printre care s-au aflat şi country managerul ArcelorMittal Galaţi, Ionel Borş, dar şi omul de afaceri Ioan Niculae, s-au întâlnit luni cu ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă, la întâlnire fiind prezenţi şi reprezentanţi ai federaţiilor sindicale din aceste domenii, care au organizat recent acţiuni de protest la Bucureşti faţă de liberalizarea preţului gazelor naturale şi scumpirea energiei electrice. Surse care au participat la întâlnirea cu ministrul Niţă ne-au declarat că acesta şi-ar fi prezentat deschiderea faţă de găsirea unor soluţii la problemele ridicate în cadrul întâlnirii, ministrul afirmând că înţelege imoportanţa menţinerii industriei româneşti în activitate. Potrivit informaţiilor noastre, reprezentantul Combinatului ar fi prezentat două propuneri privitoare la rezolvarea problemei preţului gazelor naturale, una dintre variante fiind mărirea preţului gazelor naturale într-o perioadă mai mare, cuprinsă între 7 şi 10 ani, fiind de asemenea luat şi angajamentul efectuării unor investiţii în vederea reducerii consumului de energie electrică şi de gaze naturale. Rămâne de văzut însă ce investiţii ar urma să fie făcute la Combinat şi cu ce rezultate, în condiţiile în care unele investiţii, cum a fost instalaţia de desprăfuire de la oţelărie, despre care ziarul nostru a fost singurul care a atras un semnal de alarmă, la inaugurarea acesteia, că ar exista anumite probleme, semnalate la acea vreme  doar de sindicaliştii de la Solidaritatea, ar urma să intre în focul unor lucrări pentru a-i creşte eficienţa în funcţionare. De asemenea, rămâne de văzut dacă poate fi considerată o investiţie faptul că anul viitor ar urma să fie înlocuit unul din convertizoarele de la singura oţelărie care mai funcţionează cu un convertizor care potrivit informaţiilor noastre ar urma să fie adus de la Oţelăria 3. Cât despre „ameninţările” lui Mittal cu privire la delocalizarea unor activităţi din Europa nu este prima de acest fel, rămânând însă de văzut dacă statul român îi va acorda în continuare facilităţile cerute fără să îl oblige să facă anumite investiţii care să fie monitorizate cu stricteţe şi cu obiectvitate.


Articole înrudite