26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se caută şef la Poliţia Locală în locul lui Mihai Manoliu
Se caută şef la Poliţia Locală în locul lui Mihai Manoliu

Conform site-ului Primăriei municipiului Galaţi, se caută un nou director la Poliţia Locală Galaţi. Astfel, pe site-ul oficial al instituţiei publice, s-au publicat condiţiile pe care trebuie să le întrunească viitori candidaţi interesaţi să ocupe postul de şef al Poliţiei Locale Galaţi: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă în domeniul ştiinţelor juridice; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii, vechime în specialitatea studiilor superioare de lungă durată juridice absolvite, necesare exercitării funcţiei publice de minim 3 ani. Potrivit site-ului Primăriei, proba scrisă a concursului va avea loc pe 12 septembrie, la ora 11.00, după care se va desfăşura şi interviul.
Pe de altă parte, anunţul de angajare nu este o surpriză în condiţiile în care actualul primar Ionuţ Pucheanu a declarat imediat după alegerea sa că va schimba şefii serviciilor aflate în subordinea sa, inclusiv pe Mihai Manoliu, şeful Poliţiei Locale. Neoficial, se pare că acesta deja a făcut rocada, retrăgîndu-se din funcţia de şef al Poliţiei Locale şi devenind director adjunct, în locul fostului adjunct, Mihai Cadinoiu, care a ajuns, mai jos, "pe linie ierarhică", şef al Departamentului de Intervenţii - decizii semnate chiar de Mihai Manoliu! Rămâne de văzut dacă această informaţie se va confirma, aşa cum rămâne de văzut care din cele trei nume vehiculate drept noul şef al Poliţiei Locale se va confirma: Cristian Gâscă (fostul şef al Poliţiei Locale din perioada mandatului primarului Dumitru Nicoale), Gheorghe Căpătan (fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Înmatricularea Vehiculelor Galaţi, recent pensionat şi fost candidat al PSD la Primăria comunei Şendreni) sau  Petrică Hahui fostul şef al Poliţiei Transporturi Galaţi, de asemenea, recent pensionat.


Articole înrudite