23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Regina Toamnei, Crizantema” revine la Complexul Muzeal Galaţi
„Regina Toamnei, Crizantema” revine la Complexul Muzeal Galaţi

Din data de 24 octombrie 2024, la Complexul  Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi se va deschide expoziţia temporară „Regina Toamnei, Crizantema”, ediţia a XX-a, în zona adiacentă Grădinii Japoneze.
Vizitatorii vor putea admira peste 2.500 de exemplare de crizanteme din diferite soiuri moderne, ce au îmbogăţit colecţia speciilor Chrysanthemum grandiflorum şi Chrysanthemum indicum. Un element de noutate, la cea de a XX-a ediţie, pe lacul Grădinii Japoneze va putea fi admirată şi o mini-expoziţie plutitoare, care va completa într-un mod inedit peisajul.
Crizantema reprezintă floarea naţională a Japoniei şi este asociată cu pacea, nobleţea şi longevitatea, având rolul principal în multiple expoziţii şi sărbători de toamnă din întreaga lume.În multe culturi, crizantema este văzută ca un simbol al bucuriei, fericirii şi al vieţii lungi şi este adesea asociată cu toamna şi sărbătorirea recoltei.
Expoziţia „Regina Toamnei, Crizantema” de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va fi deschisă pentru până la finalul lunii noiembrie, potrivit unui comunicat al Complexului Muzeal Galaţi.


Articole înrudite