În primele zile de la punerea în aplicare a legii 349, privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, poliţiştii locali au aplicat un număr de opt sancţiuni cu avertisment. Acestea s-au îndreptat împotriva unor cetăţeni sau societăţi comerciale care nu au respectat prevederile actului normativ.
Avertismentele scrise au fost aplicate unui număr de şase persoane, cetăţeni care fumau în locaţii precum: în zona spaţiului de joacă pentru copii din parcul „Viva”, de pe Bulevardul Marea Unire, în spaţiu închis în hala de legume-fructe din Piaţa Micro 17, în faţa grupului sanitar amenajat în hala de legume-fructe din Piaţa Centrală, în staţia de autobuz Potcoava de Aur. De asemenea, doi agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Micro 40 au primit avertisment scris pentru faptele constate (ex: la una dintre societăţi oamenii legii au constatat că, pe terasa delimitată de doi pereţi şi acoperiş, toţi consumatorii fumau).
„Avertismentele date, aplicate în zone şi locaţii diferite, arată că poliţiştii locali tratează cu maximă seriozitate noul act normativ şi nu se fac nici un fel de diferenţieri. Având în vedere că sancţiunile prevăzute în legea privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, atât pentru persoane fizice cât şi pentru cele juridice, sunt mari, încercăm la nivelul comunităţii să prevenim posibilele abateri. Poliţia Locală Galaţi precizează însă că aceasta este o primă fază în care sancţiunile sunt cu avertisment, urmând ca la a doua abatere să fie aplicate amenzile prevăzute în legea 349”, a declarat Mihai Manoliu, director general Poliţia Locală Galaţi.