23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prima ediție a Târgului de Joburi de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Prima ediție a Târgului de Joburi de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră - UDJG a organizat pe 28 octombrie 2022, Târgul de joburi pentru studenții și absolvenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Evenimentul s-a desfășurat în holul Universității, unde au participat 36 de firme, companii și instituții publice și private care și-au prezentat ofertele de stagii de practică, internshipuri, joburi part-time sau full-time, precum și alte informații de interes pentru participanți.

Cei aproape 1.000 de studenți și absolvenți au participat și la o tombolă prin intermediul căreia s-au pus la bătaie diverse premii. Extragerea câștigătorilor a fost organizată luni, 31 octombrie 2022, la ora 12.00.

Prima ediție a Târgului de joburi a avut rolul de a aduce împreună studenți, absolvenți și angajatori din diverse domenii de activitate, oferind astfel posibilitatea de a face schimb de experiențe și de a discuta direct cu reprezentanți ai angajatorilor despre tendințele actuale de pe piața muncii astfel încât interacțiunea să ofere soluții și beneficii pentru ambele părți.

Evenimentul a avut ca scop crearea unui cadru interactiv menit să ofere studenților și absolvenților UDJG oportunități variate de informare și dezvoltare profesională, în vederea creșterii ratei de angajabilitate pe piața muncii.

Firme care au participat:

Liberty Galați, Hiperdia Galati, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Galati, Saltempo,Orange, Code School Clubs Galați, Consiliul Judetean Galati, BCR, Nenos Software, Nenos Academy, Yazaki Romania, ENGIE, Get You Hired, IV Future, Lacon Electronic SRL Romania, Damen Shipyard-Galati, Centrico Selir, ING Romania, DataMondial, Arabesque Construcții, Penitenciarul Galaţi, e.on, Shipyard ATG Giurgiu Romania, Webhelp Romania, Agricost S.A., Logiscool România, Thecon, Continental, Crystal System, Vega Hotels, Donalam srl | AFV Gruppo Beltrame, Grande Gloria Production, DIGI Romania, Work Consult, DEITACOM SRL.

În cadrul Târgului de joburi pentru studenți și absolvenți a avut loc al doilea workshop din cadrul proiectului „Strategii de dezvoltare a portofoliului educational al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în corelație cu nevoile actuale ale pieței muncii pentru facilitarea inserției profesionale rapide”, CNFIS-FDI-2022-0199, manager proiect Dr. Alexandru Nechifor. Firme precum Donalam, E.ON România, ING, Thecon, Continental și Engie România, au avut prezentări și discuții cu studenții în vederea efectuării unor stagii de practică și internshipuri. Totodată, s-a avut în vedere posibilitatea modificării planului de învățământ în vederea adaptării acestuia la noile cerințe de pe piața muncii.


Articole înrudite