26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au luat în premieră decizia de a admite cererea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, Neculai Jalbă, de a fi trecut pe tabloul avocaţilor incompatibili de la Baroul Galaţi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul procurorului Nicu Stegărescu de la acelaşi parchet, dar şi al lui Mihail Bodea, jurist la Oficiul Registrului Comerţului. Cei trei fusese declaraţi admişi în avocatură, dar aveau termen două luni să rezolve starea de incompatibilitate în care se găseau, prin renunţarea la posturile de magistraţi, respectiv jurist, însă nu au făcut acest lucru. În aceste condiţii, Consiliul Baroului Galaţi a emis decizii de neprimire în profesie.
„Întrucât aceştia nu au făcut dovada încetării stării de incompatibilitate, solicitând înscrierea direct pe tabloul avocaţilor incompatibili, fără ca în prealabil să fi dobândit calitatea de avocat, s-a luat această hotărâre”, a precizat avocatul Ion Popa, decanul Baroului Galaţi.
Suspendaţi până când vor renunţa la roba de magistraţi
Procurorii au depus la dosar o hotărâre a Baroului Mehedinţi, prin care prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, Cornelia Schinteie, a fost nu numai primită în profesia de avocat, dar a fost înscrisă direct pe tabloul avocaţilor definitivi. Tribunalul Galaţi a considerat iniţial că decizia Baroului Mehedinţi nu este relevantă în acest caz, cu toate că  prim-procurorul Jalbă susţinea că astfel s-ar crea o discriminare în ceea ce priveşte primirea în profesia de avocat. Decizia judecătorilor de la Tribunal venea în directă contradicţie cu o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, ce a stabilit ca 18 judecători şi procurori să fie trecuţi pe tabloul avocaţilor incompatibili, dar să îşi păstreze şi statutul de magistraţi. Printre aceştia se numără cinci judecători de la Curtea de Apel Galaţi, precum şi procurorii DIICOT Ion Ciafalon şi Sorin Cărare. Acum şi cei doi procurori gălăţeni amintiţi, dar şi juristul de la Oficiul Registrului Comerţului, se pot bucura de statutul de avocat, dar cu o condiţie. Curtea de Apel Galaţi a stabilit ca deciziile de primire în profesia de avocat emise în privinţa lor să fie suspendate pe durata stării de incompatibilitate, ceea ce înseamnă că cei trei vor deveni efectiv avocaţi atunci când nu vor mai deţine funcţiile de procuror, respectiv jurist.


Articole înrudite