Librăria Humanitas a prilejuit o nouă întâlnire care demonstrează voinţa gălăţenilor de a fi pe harta culturii naţionale. În seara zilei de 27 aprilie, scriitoarea Cristina Chira s-a întâlnit cu cititorii pentru lansarea volumului de povestiri intitulat foarte incitant, „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”.
În spirit ludic, dar şi ca să apară o punte realitate-ficţiune, moderatorul, profesorul Doru Căstăian, a invitat la acest eveniment doi tineri intelectuali gălăţeni, care poartă prenumele întâlnite în titlul cărţii. Cadre didactice universitare, iubitori de lectură, Raluca Dragomir şi Tudor Şerban, au răspuns entuziast sarcinii de a fi alături de Cristina Chira şi de micul forum al pasionaţilor de literatură. Şi totuşi este modest şi impropriu de apreciat această seară ca o discuţie despre cărţi, temele fiind extrem de ample şi s-au dezvoltat permanent, ideile dezbătute pornind de la demersul şi travaliul scriitoarei, până la antropologie, istorie, biologie, filosofie, istorie, evoluţionism, sociologie şi multe altele. Un adevărat atelier cultural, care a forjat explorarea eului existenţial şi căutarea de sensuri în lumea modernă. În plus, pentru a da greutate unei mai bune interconectări, organizatorii evenimentului au pregătit o colectă de bileţele, pe care participanţii au putut să transmită mesaje către scriitoare, dar mai ales pentru personajele sale virtuale, Raluca şi Tudor, facilitând astfel practica alunecării spre tărâmul virtual.
Despre naşterea acestui volum, autoarea mărturiseşte: „Am aplicat la un master de arhitectură în afara ţării. În seara în care am aflat că am fost acceptată, m-am bucurat de reuşită, apoi m-am aşezat pe treptele barului unde lucram şi mi-am dat seama că nu voiam să fac acel master. Ceea ce-mi doream, de fapt, era să scriu. Ceea ce-mi plăcea, chiar şi la patrimoniu, erau poveştile. Nu ştiam dacă am talent, nici nu ştiam de unde s-o apuc, dar în seara aceea m-am hotărât că prefer să încerc şi să eşuez, decât să nu încerc deloc. Mi-a luat zece ani să public. A trebuit să scriu multe texte slabe şi să accept să mă despart de ele. Am primit foarte multe refuzuri. Am învăţat multe despre scris şi despre mine (încă învăţ). Am înţeles că aveam multe prejudecăţi, majoritatea moştenite din şcoală. Nu ştiu cine are nevoie să audă lucrurile acestea, dar asta mi-ar fi plăcut să-mi fi spus mie cineva în seara aceea din 2013”.
Doru Căstăian a accentuat ideea că deşi stilul Cristinei Chira pare lejer, tineresc şi alert, munca sa ascunde mult efort şi multă tehnică literară, fiind construit cu migală. Cu studii de filosofie, arhitectură şi literatură, tânăra autoare beneficiază, măcar instinctiv, de acea mixtură complexă între artă şi tehnică, răspuns social şi necesitate biologică, care este formarea unui arhitect.
Cum poţi sintetiza volumul „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”? Într-o listă citită pe nerăsuflate, am putea spune: adolescenţă, iubire, pasiune, sex, elemente autobiografice, mileniali, generaţia Z, perspectivă feminină, adevăr emoţional, Milan Kundera (ca stil şi perspectivă), Chimamanda Ngozi Adichie (scriitoare africană dragă Cristinei), blugi tăiaţi la genunchi, motociclete, despărţire, ezitări, frica pentru pericolul morţii bunicului pe care şi l-a imaginat transformat în android, construirea personajelor, evadarea în Vamă, Dialogurile lui Platon, măştile psihologice folosite de oameni ca mecanism adaptativ, terapia prin scris, dar şi calvarul artistului… Subiect de actualitate, importanţa internetului şi a reţelelor de socializare a fost în centrul atenţiei, cu o interesantă evocare a fiorilor folosirii dupa anul 1995 a unei platforme primitive de chat numită mIRC (Internet Relay Chat), care devenise parte a vieţii boeme.
La sfârsit am citit biletele scrise sub protecţia anonimatului, dar am descoperit şi o domnişoară, elevă de liceu, care a schiţat (ca la procesele celebre din filme, unde nu aveau voie să filmeze) scenele din librărie. Iată unul din mesaje: „Acest bileţel este pentru fata din «Apelul» (una dintre prozele din carte), pentru curajul ei de a lăsa telefonul să sune, pentru puterea de a-şi valorifica raţiunea (povestea este despre o fată dezamagită de o relaţie toxică şi încercările de a se despărţi de iubit). În acelaşi timp resimt golul ei sufletesc, atemporal, faptul că fericirea absolută îi este interzisă deoarece tristeţea ei există dincolo de fiinţa ei şi îşi face simţită prezenţa în cele mai neaşteptate momente…”.
Galerie foto, mai jos! ↓
