27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga Studenţilor din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi va transmite în perioada imediat următoare o scrisoare deschisă către Preşedinţia Ucrainei, Guvernul Ucrainei şi Guvernatorul regiunii Odesa, precum şi către Preşedinţia României şi Ministerul Afacerilor Externe, scrisoare în care va fi sesizat şi se vor cere explicaţii cu privire la tratamentul umilitor la care au fost supuşi reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti şi jurnalişti din România în vama ucrainiană.
Reamintim că, în data de 16 iulie, două autocare cu studenţi, profesori şi reprezentanţi ai ONG – urilor din România au fost reţinute peste 6 ore de vameşii ucrainieni, practic interzicându-li-se participarea la sfinţirea singurei bisericii româneşti din regiunea Odesa, localitatea Hagi Curda. Aceştia au fost ţinuti la o temperatură de cca. 40 °C, fără a li se oferi nicio explicaţie coerentă asupra motivului pentru care formalităţile de verificare a paşapoartelor au durat atât de mult.
De asemenea, studenţii au fost fotografiaţi şi filmaţi de persoane ce s-au recomandat a fi de la serviciul de securitate ucrainian, aceste acţiuni având scopul de a intimida pe cei ce urmau să participe la sfiinţirea bisericii româneşti.


Articole înrudite