26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, era aşteptat la jumătatea acestei săptămâni să revină la Matca, dar nu oricum, ci cu veşti bune în ceea ce priveşte despăgubirile pentru cei care au avut de suferit de pe urma căderilor masive de zăpadă din februarie 2012. Veştile bune pentru mătcaşi au ajuns, aşa cum se aşteptau, nu însă şi ministrul Agriculturii, vestea fiind lansată de către deputatul Mircea Toader şi de noul consilier al ministrului, Mircea Croitoru. Astfel, mătcaşii au aflat că persoanele fizice vor primi 2,25 lei/mp pentru solariile acoperite cu folii din plastic, în timp ce persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale vor primi 3 lei/mp pentru solariile distruse acoperite cu folii din plastic. Valoarea despăgubirilor nu va depăşi însă 750 euro de beneficiar. Legumicultorii care vor beneficia de despăgubiri nu sunt doar cei din comuna Matca, aici fiind 50 de ha afectate, restul fiind din alte localităţi vecine - Cosmeşti, Valea Mărului, Barcea.
Cum o veste atât de importantă nu putea fi făcută decât într-un cadru oficial, alături de Mircea Toader la Matca au mai fost prezente şi alte personalităţi, printre care Eugen Chebac şi primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, iar gazda nu putea fi alta decât Nelu Costea, primarul comunei Matca. Deputatul Toader a ţinut să reamintească mătcaşilor că prima promisiune făcută de către Stelian Fuia a fost onorată, ceea ce dă o notă de încredere în acestă perioadă cu „cutremure” politice. În ce priveşte problema proiectelor pe Măsura 141, un ajutor de 1.500 de euro anual, timp de 5 ani, rămase nefinanţate, ministrul Fuia a obţinut prin intervenţia la Comisia Europeană posibilitatea ca pentru acestea să se aloce banii aferenţi celei de-a doua sesiuni.


Articole înrudite