Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate, marţi, la Galaţi, în cadrul unui eveniment festiv care a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”. Este vorba despre 131 de cupluri care au primit vouchere de 500 de lei, diplome de fidelitate şi flori. După festivitatea de premiere, sărbătoriţii s-au putut bucura şi de un spectacol.
Premiile au fost înmânate de către viceprimarul municipiului Galaţi, Lucian Valeriu Andrei. "Primăria municipiului Galaţi susţine şi promovează rolul important al familiei în societate, organizând periodic astfel de evenimente prin care sunt premiate cuplurile longevive", transmite Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi. FOTO, mai jos! ↓