17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CORONAVIRUS: 10 noi infectări la Galaţi, în ultimele 24 de ore
CORONAVIRUS: 10 noi infectări la Galaţi, în ultimele 24 de ore

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, luni, 23 august 2021, au fost înregistrate 27.866 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 10 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.788 au fost declarate vindecate (8, în 24 de ore) şi 956 au decedat, nici un deces nu a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până luni, în judeţ, au fost efectuate 185.600 de teste (311, în 24 de ore), 1.599 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 95 în izolare la domiciliu, iar 27, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 22 august 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 199 de persoane (124 prima doză şi 75 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 63 (44 prima doză şi 19 doza 2).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean – 215.751. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 99.391. Totodată, 13.941 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 3.028 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galaţi.


Articole înrudite