Protestul organizat în faţa Guvernului în cursul săptămânii trecute de către sindicalişti din domeniul petrochimiei şi metalurgiei, printre care şi reprezentanţi ai sindicatelor Siderurgistul şi Sindicatul Liber al Siderurgiştilor de la Combinat, ar putea avea ca urmare organizarea miercuri a unei întâlniri între reprezentanţii sindicatelor, ai patronatelor şi ai Guvernului. Reamintim că cei aproximativ 1.000 de sindicalişti au solicitat în timpul mitingului amânarea liberalizării preţului la gaze naturale, creşterea preţului urmând să aibă efecte negative asupra industriei, aceştia arătându-şi nemulţumirea şi faţă de creşterea preţului energiei electrice. Protestul sindicaliştilor, care au adus la miting un sicriu şi au purtat glugi negre, strigând lozinci împotriva FMI şi a actualului guvern, are loc după ce Comisia Europeană a respins cererea cabinetului Ponta de a amâna cu 6 luni liberalizarea preţului gazelor naturale. Organizatorii acestui protest nu a fost Cartel Alfa, ci un număr de 4 federaţii afiliate la această confederaţie, şi anume FSS Metarom, Federaţia Solidaritatea CN Metal, Federaţia Sindicatelor din Petrochimie şi Federaţia Sindicală Familia. Liderul Sindicatului Liber al Siderurgiştilor din Combinat, Ilinca Diaconu, care a participat la protestul din faţa Guvernului, ne-a declarat că este dezamăgită de neimplicarea liderului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, sau a unor vicerpreşedinţi importanţi ai acestei confederaţii la acţiunile de protest care au avut loc în ultimele luni. „Aceasta nu este prima acţiune de protest la care cei mai importanţi lideri ai Cartel Alfa nici nu s-au implicat şi nici nu au participat. Noi ne simţim părăsiţi şi abandonaţi în lupta noastră de către conducerea unei confederaţii sindicale la care suntem membri şi unde plătim cotizaţii, dar care, din păcate, la ultimele acţiuni organizate de federaţia noastră nu şi-a făcut simţită prezenţa”, ne-a declarat Ilinca Diaconu.
Preţul gazelor, repus în discuţie de sindicalişti
La sfârşitul şedinţei de guvern care avea loc concomitent cu protestul din faţa sediului Executivului, ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă, a declarat că în cursul acestei săptămâni se va întâlni cu reprezentanţii patronatelor şi a sindicatelor pentru a discuta pe marginea doleanţelor lor, afirmând că în urma intrevederii speră să se găsească o soluţie. Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de către liderul Federaţiei Solidaritatea CN Metal, Gheorghe Sora, întâlnirea ar urma să aibă loc în cursul zilei de miercuri cel mai probabil. Premierul Victor Ponta a declarat în timpul şedinţei de guvern că atât sindicaliştii, cât şi patronii ar trebui să înţeleagă că România are unul din cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la gazele naturale şi că liberalizarea trebuie făcută, acesta afirmând că soluţia pentru ieftinirea preţului gazelor o reprezintă exploatarea gazelor de şist şi nu cumpărarea gazelor de la ruşi.