23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CAMPANIE: ”Învaţă-mă să visez! Aş da orice să fiu ca ceilalţi copii!”
CAMPANIE: ”Învaţă-mă să visez! Aş da orice să fiu ca ceilalţi copii!”

Copiii instituţionalizaţi au nevoie de 40 de voluntari care să-i ajute să îşi îndeplinească visurile! Termenul limită pentru înscrierea ca voluntar Ajungem MARI este 30 septembrie.
 
Ajungem MARI, cel mai mare program educaţional din România care vine în sprijinul copiilor din sistemul de protecţie, porneşte o nouă campanie de recrutare de voluntari care să ofere şansa la o viaţă normală copiilor din Galaţi.
 
Copiii aşteaptă 40 de oameni cu suflet bun care să-i încurajeze să-şi descopere pasiunile, să le arate că lumea are şi părţi bune, să le fie colegi la teme şi joacă, dar, cel mai important, să le devină prieteni.
 
În momentul în care sunt instituţionalizaţi, copiii pierd dragostea şi protecţia familiei, îşi pierd direcţia şi puterea de a visa. Odată ce intră în sistemul de protecţie, dispare tot ce era până atunci normal, pentru că atenţia lor este concentrată asupra nevoii de supravieţuire într-un sistem care nu este pregătit suficient să le ofere un mediu securizant şi într-o societate care nu ştie cum să-i integreze, convinsă fiind că nu au abilităţile necesare.
 
„Învaţă-mă să visez este un apel adresat persoanelor peste 16 ani care îşi doresc o schimbare sau care vor să facă lucruri cu impact mare în viaţa celorlalţi. Copiii instituţionalizaţi au mare nevoie de acest sprijin. Au trecut prin multe dezamăgiri dureroase, încât pentru ei a devenit un lux să viseze. Nu au o plasă de siguranţă: dacă lucrurile nu funcţionează, nu au o persoană alături care să-i ajute să-şi îndeplinească visul. E greu să te întorci la şcoală după ce ai repetat de două sau trei ori clasa pentru
că ai fost mutat din centru în centru, să mai mergi la cursul de canto când colegii râd de tine că nu ai părinţi. Toate împrejurările i-au făcut să creadă că nu au şansa să reuşească. Noi ne-am propus să le redăm bucuria şi determinarea de a-şi descoperi visul, a-l urma şi a deveni cineva” – Vivianda Nicolae, Vicepreşedinte Ajungem MARI.
 
Voluntariatul pentru copiii vulnerabili, superputerea oamenilor
 
De 10 ani, programul educaţional Ajungem MARI, desfăşurat de Asociaţia Lindenfeld,  sprijină copiii şi tinerii instituţionalizaţi să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiţi. Voluntarii Ajungem MARI sunt vocea copiilor instituţionalizaţi care strigă după ajutor.
 
„Dincolo de pregătirea pentru şcoală, ieşiri la film şi teatru sau înscrierea la diverse cursuri, cred că cea mai importantă este relaţia pe care am creat-o cu copiii. Le ofer timp, îi ascult atunci când au nevoie, îi sfătuiesc şi mă sfătuiesc cu ei, le dau încredere în ei şi le reamintesc constant că pot face orice îşi doresc” – Laura Ghecenco, voluntar Ajungem MARI.

Până în prezent, peste 10.000 de voluntari şi-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituţionalizaţi să aibă o viaţă mai bună. Le-au oferit pregătire şcolară, au organizat ateliere de dezvoltare personală, ateliere creative, excursii şi ieşiri. I-au însoţit în tabere de viaţă independentă, i-au dus la şedinţele de psihoterapie şi de consiliere vocaţională, i-au ajutat să-şi descopere pasiunile pe care mulţi le-au transformat în joburi.  
 
„Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o e că ei se bucură enorm de lucrurile care nouă ni se par deja banale: să mergi cu ei la cumpărături, să-i însoţeşti la activităţi, să le fii alături. Pentru ei contează mult să îi asculţi şi să fii atent la ceea ce-ţi povestesc” – Alina Şandor, voluntar şi coordonator Ajungem MARI.
 
Ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să deveniţi voluntar Ajungem MARI
 
Copiii instituţionalizaţi au nevoie de stabilitate. Au nevoie să aibă din nou încredere în cei din jur, în faptul că nu vor fi abandonaţi din nou. Nu sunt deloc pretenţioşi, au nevoie doar de un prieten care să-i încurajeze, să-i accepte aşa cum sunt, să-i ajute să-şi identifice nevoile şi visurile. 
 
Modulul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre de primire a copilului în regim de urgenţă, centre maternale, apartamente şi case de tip familial – începe pe 15 noiembrie 2024 şi se încheie pe 30 iunie 2025, cu opţiunea de a fi prelungit dacă există implicare şi dorinţă.
 
Voluntarii îşi vor petrece 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditaţii, sprijin moral şi emoţional, şansa la o viaţă normală şi la un viitor mai bun. Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulţi, studenţi sau liceeni care au în comun dorinţa de a ajuta copiii vulnerabili. 
 
Voluntarii vor trece printr-un proces iniţial de pregătire necesar pentru toţi cei care ajung să lucreze cu copiii instituţionalizaţi. Acestea sunt etape menite să ajute în procesul de selecţie a oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul şi sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung. 

Ajungem MARI îşi propune să-şi extindă activitatea şi în alte judeţe, dacă în timpul campaniei de recrutare se înscriu în judeţele respective cel puţin 15 persoane dornice să fie alături de copiii instituţionalizaţi.
 
Oricine îşi doreşte să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 30 septembrie pe https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/.
 
Despre Ajungem MARI
 
Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiţi. Peste 3.000 de copii sunt sprijiniţi educaţional, moral şi emoţional de o echipă de 1.400 de voluntari, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe informaţii despre organizaţie şi proiectele desfăşurate puteţi citi aici pe www.ajungemmari.ro.


Articole înrudite