Caloianul şi Moşii de vară, datini transmise din moşi strămoşi au fost readuse la viaţă în satul gălăţean Odaia Manolache de un grup de copii şi etnograful locului, Ecaterina Hulea, o culegatoare de folclor ce nu vrea să lase tradiţiile să se piardă. Caloianul, ca datină, reprezintă rugaciunea de a avea un an bun şi ploios, iar Moşii de vară reprezintă ritualul de pomenire a morţilor.
Caloianul reprezintă o tradiţie străbună, care iniţial provine dintr-o sărbătoare a miticului zeu al naturii, prin care i se cere bunăvoinţă pentru un an bun. Creştinii l-au asimilat Sfântului Ioan Botezătorul. Caloianul este o papuşă din lut care este decorată cu coji de ouă păstrate de la Paşte şi este făcută de copii ajutaţi de părinţi şi bunici. Aceştia se adună la unul dintre ei acasă şi fac Caloianul, îi fac un catafalc, pun lumânări, flori de sezon şi la fiecare lumânare câte o batistă brodată de fetele care participă la datină. Îl bocesc apoi trei zile. Dupa aceea, Caloianul este tămâiat şi scos în cortegiu pe drum şi lăsat apoi pe malul unei ape.
În permanenţă se cântă litania care cere ploi, an bun şi belşug.
”Ieni, ieni, caloieni, du-te acum în cer şi cere să vină ploiţele, să vină ploiţele, ca să crească grânele!
Ieni, ieni caloieni, du-te acum în cer şi cere să vină ploitele, să vină ploiţele, să crească cosiţele, să curgă şiroaiele, să se facă grânele“.
După Caloian, tradiţional, copiii mergeau acasă la cel care ţinuse obiceiul şi mâncau oua bătute, scrob.
Cum astăzi sunt Moşii de vară, copiii au mers şi au primit castroane cu orez cu lapte şi cozoac, dar şi căniţe decorate cu flori de sezon, dar şi cireşe ale căror codiţe mai apoi şi le pun după urechi.
Astfel de tradiţii riscă să cadă în uitare şi, de aceea, iniţiativa micului grup etnografic din Odaia Manolache este atât de importantă.
