15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
40 sau 44? Tradiţii şi obiceiuri de 9 martie, de Ziua Sfinţilor Mucenici
40 sau 44? Tradiţii şi obiceiuri de 9 martie, de Ziua Sfinţilor Mucenici

În ziua de 9 martie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici ucişi în Sevastia. Această sărbătoare are pentru spiritualitatea populară o conotaţie aparte. Conform tradiţiei creştine, sfinţii martiri au fost 40, însă după cea geto-dacică au fost 44, atâtea fiind şi zilele dintre 9 martie şi 23 aprilie. În Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, potrivit tradiţiei populare, se deschid mormintele şi porţile Raiului, iar gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau brădoşi. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, şi sunt copţi din aluat de cozonac şi apoi unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea, se păstrează aceeaşi formă numai că mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.
Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşte, dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor, iar dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă. În credinţele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor "Nouă Babe", care semnificau iarna şi începea şirul zilelor "Moşilor", ce marcau începutul zilelor agricole. Tot în această zi, toate gunoaiele se ard ca să vină primăvara mai curând. Peste focuri sar tinerii, flăcăi şi fete, în scopuri de purificare a trupului. Există şi datina ca, în această zi, fiecare să bea 40 de pahare cu vin, câte unul pentru fiecare din cei 40 de mucenici, ştiut fiind că numărul 40 se asociază morţilor.


Articole înrudite