Primăria municipiului Galaţi va premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment festiv care va avea loc joi, 6 aprilie, începând cu ora 10.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”.
"Este vorba despre 164 de cupluri care vor primi vouchere de 500 de lei, diplomă de fidelitate şi flori. După festivitatea de premiere, sărbătoriţii se vor putea bucura şi de un spectacol oferit de artiştii teatrului. Cuplurile vor putea ridica sumele de bani de la casieria Primăriei municipiului Galaţi (str. Domnească nr. 54), în perioada 10-12 aprilie 2023, între orele 8.00 şi 15.00. Primăria municipiului Galaţi susţine rolul familiei în dezvoltarea societăţii", transmite Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.