22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Festivalul Naţional de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic "Fani Tardini" în perioada 21-31 octombrie, le-a pregătit şi anul aceste nenumărate surprize gălăţenilor: vor fi 11 zile de festival, cu 2 mai mult faţă de anul trecut, 13 spectacole şi două workshop-uri şi două colocvii. Ediţia de anul acesta este una jubilară, deoarece se află la a XXV-a ediţie şi le va oferi spectatorilor piese de teatru deosebite care merită văzute. 
Cristian Gheorghe, directorul Teatrului Dramatic, a menţionat faptul că anul acesta nu au fost probleme privind bugetul evenimentului, suma de un miliard şi jumătate de lei vechi, alocată de Primărie, fiind suficientă pentru a face treabă bună. Cu toate acestea, ideal ar fi să fie ceruţi mai mulţi bani, pentru că dorinţa managerului instituţiei este ca Festivalul să ajungă în viitor să numere 14 sau chiar 20 de zile de spectacole.
"E o ediţie la care sunt virgin, sper să fie de bun augur şi să facem împreună încă 250 de ediţii. E un festival foarte important, e un brand local şi poate deveni chiar şi unul naţional. Este unul dintre cele mai mari festivaluri din ţară şi singurul care e competitiv. Consider că e foarte important ca un festival naţional de teatru să fie competitiv, chiar dacă e dificil să îl faci cu premii, dar nu imposibil. Vor veni teatre din Bucureşti – „Nottara”, „Bulandra”, „Mic” şi „Naţional” - şi teatre din Brăila, Piatra Neamţ, Braşov, Botoşani, Galaţi, Giurgiu, Arad, dar şi Bulgaria", a spus directorul Teatrului Dramatic.
Juriul, format din regizorul Alexa Visarion, actorii Vladimir Găitan şi Virginia Rogin, criticul Doina Papp şi scenografa Clara Labancz, va acorda 8 din cele 9 premii ale concursului: pentru cele mai bune roluri feminin şi masculin principal, pentru cele mai bune roluri feminin şi masculin secundar, pentru cea mai bună regie, pentru cel mai bun spectacol, pentru cea mai bună scenografie şi, o noutate, premiul "Mihai Mihail", care a fost unul dintre cei trei întemeietori ai Festivalului. De asemenea o noutate reprezintă şi premiul publicului, care va vota la finalul fiecărui spectacol. Organizatorii vor încerca să ofere premiile în bani, cu toate că suma pe care o au la dispoziţie din sponsorizări, de 17.000 de lei, este, conform spuselor lui Cristian Gheorghe, "jenant de mică".
În cadrul evenimentului, vor fi organizate şi două secţiuni de workshop, la Sala studio (pe actorie şi regie) şi două colocvii despre spectacolele vizionate (unul la jumătatea festivalului şi în ultima dimineaţă). Anul acesta, Galaţiul va veni cu o singură piesă, "Peţitoarele", binecunoscută de publicul local. 
Pe lângă Festivalul de Comedie, va avea loc şi concursul de dramaturgie, jurizat de Radu Dinulescu, Marius Zarafescu şi Marilena Þepuş. Cu toate că în anii trecuţi textul care a câştigat premiul I era şi pus în scenă, anul acesta nu va mai fi valabilă tradiţia.
Preţurile biletelor pentru spectacolele Festivalului de Comedie variază între 18,9 lei şi 52,5 lei, dar gălăţenii pot să îşi cumpere un abonament în valoare de 390 de lei, care este redus cu 20 la sută faţă de preţul total al biletelor.

Articole înrudite