23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
11 IULIE - ZIUA INSPECŢIEI MUNCII
11 IULIE - ZIUA INSPECŢIEI MUNCII

Ziua de 11 iulie a devenit Ziua Inspecţiei Muncii prin adoptarea Legii nr. 337/2018 privind statutul inspectorului de muncă fiind marcată, anual, prin acţiuni de promovare a prevederilor legislative în vigoare, cu scopul de a stimula munca sigură şi decentă, transmite Compartimentul Comunicare şi Relaţii cu Publicul, I.T.M. Galaţi:
«Inspecţia Muncii îndeplineşte funcţia de autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutului propriu, în baza prevederilor art. 41 din Constituţia României. Reglementarea Inspecţiei Muncii îşi are originea şi din faptul că România a ratificat o serie de acte ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (de ex. Convenţiile cu nr. 81 şi 129).
Pe lângă activitatea primordială de control, Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanenţă de informarea şi conştientizarea angajatorilor şi a angajaţilor despre importanţa cunoaşterii şi respectării legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiuni.
În acest an, instituţia aniversează 25 de ani de la înfiinţare în structura sa actuală.
Ca în fiecare an, pentru celebrarea acestei zile, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi vor întreprinde vizite la angajatori, dedicate acţiunii de informare.
În cadrul acestor întâlniri, vor avea loc discuţii interactive cu privire la noutăţile legislative în materie. Inspectorii de muncă vor răspunde întrebărilor angajatorilor şi angajaţilor, urmărind clarificarea problemelor cu care aceştia se confruntă.
Inspectorii de muncă vor fi distribui pliante cu informaţii utile, din legislaţia specifică, în anumite zone ale municipiului Galaţi şi vor răspunde la întrebările adresate de cei interesaţi.
„În contextul obligaţiilor care îi revin, Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi şi-a îndeplinit cu perseverenţă misiunea de a controla aplicarea corectă şi unitară a actelor normative care reglementează relaţiile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă şi supravegherea pieţei produselor din domeniul de competenţă.
Iniţiativele Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi au vizat consolidarea culturii de prevenire a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi combaterea fenomenului de muncă nedeclarată.
Asigurăm atât lucrătorii/angajaţii, cât şi angajatorii de întreaga noastră disponibilitate şi obiectivitate în soluţionarea aspectelor din aria de competenţă a instituţiei noastre”, a declarat Bogdan-Marius Trandafir, Inspector Şef al I.T.M. Galaţi».


Articole înrudite