Cea mai mare federaţie sindicală din metalurgia românească ar urma să aibă un nou preşedinte, ca urmare a deciziei luate de Mircea Scântei la începutul lunii ianuarie, de a renunţa la funcţ ...
Aleşii locali au aprobat în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local de îndată destinaţia pe care o vor lua anumite fonduri aflate în bugetul municipalităţii în cursul acestui an, cea mai mare ...
Membrii unei grupări de infractori, care opera în judeţul Galaţi, dar şi Prahova şi Tulcea, au primit pedepse grele cu închisoarea pentru contrabandă cu ţigări. Primul grup condus era condus ...
Grupul infracţional condus de Petro Nicon a pus pe picioare una din cele mai profitabile afaceri de ţepuire a statului român din ultimii 20 de ani, dar, cel puţin înt-o primă fază, a scăpat de ...
După un filaj de aproape o lună de zile, oamenii legii au reuşit să îi identifice şi să-i trimită în judecată pe cei şase membri ai unei grupări care a venit cu o nouă invenţie în mater ...
Olimpia Niculina Ralea, care a deţinut funcţia de director al Agenţiei de Prestaţii Sociale Galaţi în ultimii ani, a depus o solicitare prin care a renunţat la postul de şef al instituţiei, c ...
Surse din mediul politic ne-au declarat că începând cu data de 1 februarie Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi va avea o nouă conducere, cele două posturi de director g ...
Cea de-a zecea carte în miniatură din cadrul colecţiei cArtESENÞE a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" a fost lansată sâmbătă după-amiază şi îi aparţine scriitorului Mihail Gălăţanu. ...
UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi a tratat anul trecut 85.323 pacienţi. În acelaşi interval de timp al anului 2011, aceeaşi unitate a tratat 71.840 pacienţi.
„Avem î ...
Ieri a avut loc o nouă rundă de negocieri pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă de la Combinat, care ar trebui să intre în vigoare de pe 20 ianuarie, când expiră prevederile actualului ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea unui gălăţean pentru trafic de influenţă în formă continuată după ce bărbatul şi-a luat o identitate falsă şi pretindea bani pe ...
2012 a fost un an plin de convulsii sociale, care au ajuns mereu la mişcări de stradă, situaţii în care cei chemaţi să asigure ordinea şi liniştea publică, fără a îngrădi însă dreptul ...
Un gălăţean a fost bătut şi torturat psihic opt ani, fiind obligat într-o primă instanţă să-şi asume o crimă pe care nu a comis-o. La 14 ani de la uciderea unei bătrâne în comuna gălă ...
Medicii de familie din Galaţi membri ai Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie Galaţi şi ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de familie au primit în ultima perioadă mai mult ...
Vor să îi ferească de oamenii răi, să nu îi lase să îşi cumpere junk food şi să evite riscul ca elevii să devină victimele unor accidente de circulaţie. Odată cu începerea semestrulu ...
După ce a condus ani de zile Centrul Cultural Dunărea de Jos Galaţi, fiind finul preşedintelui PC Galaţi, Eugen Durbacă, Răzvan Avram se pare că va ieşi din conul de umbră în care a intrat ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...