30 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Suntem în luna octombrie dar numărul de gălăţeni care au viroze şi pneumonii este cel înregistrat în  general luna noiembrie, când e mult mai frig. Răcirea neobişnuită şi a vremii a făcut ca prima monitorizare a situaţiei epidemiologice pe afecţiuni respiratorii să arate la Galaţi o creştere foarte mare a acestor boli.

Odată cu prima săptămână a lunii octombrie, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a început monitorizarea afecţiunilor respiratoprii, numai că rezultatele au fost, din păcate, peste aşteptări.

„Am putea spune că, din păcate, am început în forţă prima monitorizare a acestui an pe afecţiuni respiratorii. Asta deoarece, din pricina temperaturilor foarte mici pentru această perioadă şi a lipsei de încălzire în multe cazuri, am înregistrat un număr mult mai mare de afecţiuni respiratorii ca de obicei. Practic avem în octombrie valori la nivelul lunii noiembrie. În ceea ce priveşte numărul de infecţii respiratorii, aici am înregistrat în prima săptămână un număr de 1.765 de infecţii respiratorii, obişnuitele viroze. Categoria de vârstă cea mai afectată de virozele respiratorii de acum este cea a populaţiei de vârstă şcolară şi preşcolară, adică 5-14 ani. Aici este clar că au apărut aceste afecţiuni respiratorii şi pe seama temperaturilor prea mici pentru începutul lunii octombrie. În plus, nu peste tot s-a pornit şi încălzirea şi efectele se văd. Era de aşteptat o astfel de situaţie, deoarece în populaţia de vârstă şcolară şi preşcolară este, din păcate, foarte uşor să apără un număr mai mare de îmbolnăviri în aceste condiţii”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Nici în ceea ce priveşte afecţiunile respiratorii mai grave, cum ar fi pneumoniile, lucrurile nu stau mai bine. Aici, la fel, s-au înregistrat la prima raportare 235 de cazuri, număr care, la fel, se înregistra în lunile mai reci ale sfârţitului de an şi în niciun caz în prima săptămână a lunii octombrie.

„Şi în ceea ce priveşte pneumoniile cele mai multe cazuri se înregistrează la categoria de vârstă 0-1 an, cea a sugarilor. Părinţii trebuie să aibă mare grijă să menţină temperatura mediului ambiant în casă la 22-23 de grade Celsius. Bănuiesc, din păcate, că acolo unde nu există centrală este mai dificil”, a mai precizat dr. Valentin Boldea.


Articole înrudite