Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile noaptea trecută. "Anterior comiterii faptelor, persoana vătămată a aplanat un conflict iscat între unul dintre frații agresori și un martor din dosarul nostru, pe acest considerent, cei doi frați au venit la imobilul persoanei vătămate, au intrat în curtea acestuia fără a avea acceptul. Menționez că unul dintre agresori este campion mondial de MMA, luptător în cușcă. Cei doi au introdus victima într-o mașină de teren împotriva voinței, aici, pe durata a jumătate de oră, luptătorul MMA, deși aflat la volan, periodic îi aplica lovituri, oprea mașina pe mijlocul carosabilului pentru a-și îndeplini actul de justiție privată. După ce persoana vătămată a început să sângereze puternic, a fost dusă la un uluc unde se spală animalele pentru a se spăla de sânge (foto jos). Apoi bărbatul a fost iar bătut în mașină. Mai apoi, cel în cauză a fost amenințat că în cazul în care va da în vileag agresiunile la care a fost supus va fi dus în pădure, legat de un copac, i se va da foc la casă, el va fi lăsat să înghețe și pentru a întări cele spuse agresorul l-a dus în pădure unde i-a arătat un arbore. Cei doi frați sunt reținuți și solicităm instanței arestarea lor preventivă", a precizat anterior deciziei, prim procuror Nicolae Cuzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Bujor.
Despre incident, Monitorul de Galați a relatat AICI!