26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un tânăr, complet dezbrăcat, s-a aruncat de la etajul 9 al blocului în care locuia
Un tânăr, complet dezbrăcat, s-a aruncat de la etajul 9 al blocului în care locuia

Sinucidere bizară petrecută la Galaţi, în cartierul Ţiglina 1. Un tânăr în vârstă de 26 de ani, ospătar de profesie, dar care urma şi cursuri postliceale pentru a deveni asistent medical, s-a aruncat de la etajul 9 şi a murit pe loc. Câţiva vecini de la blocul din spatele celui în care locuia l-au văzut când, dezbrăcat, spunea că se aruncă. Au ţipat la el să nu facă vreo prostie, dar tânărul nu i-a luat în seamă. A murit în urma impactului cu solul. "Prin apel la 112 pompierii gălăţeni au fost solicitaţi de o persoană cu privire la un bărbat care s-a aruncat în gol de la etajul nouă. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD tip C, împreună cu medicul care a constatat decesul. De asemenea, poliţia a solicitat un echipaj de descarcerare pentru a sparge uşa pentru a vedea dacă mai sunt persoane în casă", a precizat cpt. Cătălin Sion, ISU Galaţi. În apartament nu mai era nimeni. "Este dezbrăcat, aşa s-a aruncat. Stătea singur, dar din ce ştiu eu era foarte, foarte educat. Avea o mamă şi o soră. Nu ştiu să fi avut prietenă. Saluta pe toată lumea, habar nu am de ce s-a aruncat. S-a auzit oricum «Nu te arunca!» de la telefon. Ori vorbea la telefon, ori era cineva în casă, din ce am înţeles uşa era închisă", spuneau martorii. Vecinii spun că deşi Laurenţiu Constantinescu, aşa cum se numea tânărul, era un băiat care nu crea probleme, în ultima vreme se cam schimbase. "El lucra ca ospătar undeva pe Faleză. În ultima perioadă era aşa, mai retras, trist. Din ce am înţeles avea alte orientări sexuale şi cred că a fost şi drogat după ultima apariţie. L-am auzit strigând «Nu mai pot, nu mai pot, m-am simţit bine, nu mai pot de fericire!» şi apoi s-a încheiat", susţinea un vecin de palier. Înainte de a se sinucide, nişte muncitori care reparau liftul blocului susţin că tânărul a coborât gol şi s-a dus în spatele blocului, de parcă inspecta locul în care urma să cadă. "Era foarte ciudat, era cu părul ciufulit şi în pielea goală, dădea din mâini şi ne-a spus că vrea să facă ceva în spate. A zis că el vrea să se arunce", spunea unul dintre muncitori. Colegii de la restaurantul unde tânărul muncea sunt în stare de şoc. "Ieri (n.r. - 12 martie 2018) a fost până la ora 2.00 la serviciu, după care l-am trimis acasă. Am vrut să îl chem dimineaţă, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Este o tragedie ce s-a întâmplat. Este un copil bun, un copil extraordinar, receptiv. Nu am avut niciodată probleme cu el în cei şase ani în care am lucrat cu el. Este prima oară când aud de droguri. Ieri dimineaţă (n.r. 12 martie), l-am văzut prima oară fumând, în şase ani de zile", îşi amintea Octavian Marin, administratorul restaurantului. Rămâne ca ancheta poliţiştilor să stabilească ce s-a întămplat de fapt.


Articole înrudite