Încă un cutremur devastator a lovit Turcia luni la prânz. A fost estimat la magnitudinea de 7,5. Seismul s-a produs în aceeaşi zonă şi la aceeaşi adâncime ca şi cel de dimineaţă, care, potrivit ultimelor date, a provocat peste 900 de decese. Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat că doar în Turcia 912 oameni au murit şi 5.383 au fost răniţi în urma cutremurului, scrie BBC. El a adăugat că nu poate estima cât de mult va creşte numărul morţilor în contextul în care operaţiunile de căutare şi salvare continuă, notează digi24.ro.