Cel puţin aceasta este una dintre solicitările adresate şefei Direcţiei de Resurse Umane, Mihaela Crăciun, în cadrul întâlnirii avute în cursul săptămânii trecute, demersul având la bază doleanţele unor siderurgişti, de către liderii Sindicatului Liber al Siderurgiştilor. După ce a fost teoretic de acord cu introducerea unor curse gratuite cu microbuze care se vor desfăşura la anumite ore în cursul dimineţii, de la poarta unităţii la magazinul General şi înapoi, pentru ca siderurgiştii sau foştii angajaţi să poată veni pentru a lua un document de care au nevoie, directorul Direcţiei de Resurse Umane este teoretic de acord şi cu o altă doleanţă a sindicaliştilor de la acelaşi sindicat condus de Ilinca Diaconu. „Am avut în ultimele luni numeroase sesizări din partea unor siderurgişti, membri de sindicat, care ni s-au plâns de faptul că atunci când au ieşit de la muncă li s-a pus fiola iar în urma testării a ieşit o anumită alcoolemie care nu era mare ca procent. Oamenii au spus că nu au băut la serviciu, ci cu o seară înainte, şi că băutura nu a reuşit să fie eliminată din organism. Din acest motiv angajaţii sunt cercetaţi disciplinar, iar în situaţii mai grave acestora li se desface contractul individual de muncă”, ne-a declarat liderul Sindicatului Liber al Siderurgiştilor, Ilinca Diaconu. Aceasta susţine că a venit şi cu o propunere pe care i-a prezentat-o directorului Mihaela Crăciun, şi anume ca la fiecare din cele 3 porţi de intrare în Combinat siderurgiştii care vin la muncă să poată solicita efectuarea testului cu aparatului respectiv pentru a vedea dacă prezintă o anumită alcoolemie în sânge, şi aici este vorba în special de cei care au consumat băuturi alcoolice cu maxim 24 de ore de a veni la muncă. „Dacă se va constata că au o anumită alcoolemie, oamenii pot solicita să îşi ia o zi de concediu de odihnă sau chiar o zi neplătită scăpând astfel de pericolul de a fi cercetaţi disciplinar sau de a se lua alte măsuri împotriva lor. Se pot folosi în acest scop aparatele care există la fiecare poartă, deci nu trebuie făcută neaparat o nouă investiţie, ci doar acestea să fie puse la dispoziţia celor care doresc să vadă dacă sunt apţi de lucru”, susţine Ilinca Diaconu.