Acţiunea de protest a început ieri la ora 7 dimineaţa, fiind declanşată de membrii Sindicatului Mişcare-Comercial, care au declanşat greva de avertisment timp de două ore pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de neîncheierea contractelor colective de muncă la nivelul companiilor din sectorul feroviar. Potrivit declaraţiei liderului Sindicatului Mişcare-Comercial, Viorel Istrate, decizia de declanşare a grevei de avertisment a fost luată după consultarea membrilor de sindicat şi ca urmare a faptului că discuţiile purtate timp de 2 zile cu reprezentanţii conducerii ministerului Transporturilor au eşuat. Acţiunea de protest a ceferiştilor gălăţeni a făcut ca ieri dimineaţă trenurile să nu mai circule timp de 2 ore la nivelul Regionalei CFR Galaţi, ceea ce a însemnat că nici un tren nu a plecat din gara Galaţi timp de 2 ore şi nici nu a sosit. A fost practic vorba de 9 trenuri care au fost oprite în intervalul orar 7- 9, dintre care 4 trenuri personale nu au mai plecat din gara Galaţi. Călătorii care au dorit să circule cu trenurile personal care plecau din Galaţi şi aveau destinaţia Mărăşeşti, Bârlad, Tecuci sau Făurei nu au mai putut să facă acest lucru. „La nivelul Regionalei CFR Galaţi nu au circulat timp de 2 ore un număr de 9 trenuri, dintre care 4 erau trenuri personal care plecau din Gara Galaţi. De asemenea, acceleratul de Braşov a stat în gara Barboşi, iar în gara Lieşti a stat acceleratul de Iaşi. Dacă nu vom ajunge la un acord cu reprezentanţii ministerului Transporturilor în următoarele zile, următorul pas legal este declanşarea grevei generale”, ne-a declarat liderul sindicatului Mişcare-Comercial, Viorel Istrate. Acesta ne-a mai precizat că între orele 7 şi 9 nu a lucrat niciun angajat de la Regionalele Galaţi ale CFR Marfă, Călători sau Infrastructură. Potrivit declaraţiei liderului de sindicat Viorel Istrate, 3200 de ceferişti gălăţeni membri ai Sindicatului Mişcare-Comercial au semnat pe tabele în care au declarat că sunt de acord să participe la acţiunile de protest declanşate ca urmare a neîncheierii contractelor colective de muncă în sectorul feroviar.