25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
PROTEST LA GALAŢI: Sute de gălăţeni au cerut renunţarea la graţiere şi modificarea codurilor penale
PROTEST LA GALAŢI: Sute de gălăţeni au cerut renunţarea la graţiere şi modificarea codurilor penale

Circa 300 de persoane au protestat, duminică seară, pe platoul de vizavi de Prefectura Galaţi, oamenii exprimându-şi dezacordul faţă de intenţia Guvernului de a adopta ordonanţe privind graţierea şi modificarea codurilor penale. “Sunt aici pentru că sunt neîncrezător în această lege a graţierii pe care vor să o dea aleşii noştri, mă rog, nu aleşii noştri, ai celor care suntem aici, ai celorlaţi români care sunt acum acasă şi se uită la anumite televiziuni de la care capată anumite idei. Da, sunt dezamăgit că noi, după atâţia ani, îi alegem tot pe aceştia care au foarte mulţi penali în partidul lor şi care evident, la scurtă vreme după ce au fost aleşi, vin cu o lege a graţierii care i-ar scăpa pe câţiva dintre ei şi altfel poate aş fi de acord dar ştiind că sunt câţiva dintre ei care scapă cu această lege, categoric nu am încredere”, a spus unul dintre protestatari, Andrei Alexandrov. “Am observat că oamenii devin prolifici atunci când petrec mai mult timp în solitudine, mai exact în închisoare, se pare că cele mai bune cărţi se scriu în inchisoare, şi am venit pentru a încuraja literatura română. Avem nevoie de aceste cărţi şi ar fi păcat ca Liviu Dragnea să nu scrie ceea ce nici el nu ştie că urmează să scrie. Aşteptăm în urma acestei acţiuni să fim mai mulţi şi să ne dovedim nouă că deşi afara e frig, căldura dintre noi ne uneşte”, a spus un alt protestatar, Marian. Câţiva protestatari aveau drapele naţionale, în timp ce alţii au afişat pancarde cu diverse mesaje precum: “Nu acceptăm ca hoţii să-şi dea legi prin care să îşi salveze hoţiile”, “Noi apărăm democraţia/ Voi, corupţia şi hoţia”, “Legea-i lege pentru toţi/Nu-i făcută pentru hoţi”, “Respect pentru statul de drept”, “Vrem sistem de sănătate nu iertare de păcate”, sau  “Vă vedem/Vrem România curată”. Protestatarii s-au organizat pe reţeaua de socializare facebook (fiind vorba de două ore de începe a protestului, la 17.00 şi la 18.00), aşa că evenimentul nu a avut autorizaţie din partea Primăriei. Pentru asigurarea ordinii publice, în zonă s-au aflat mai multe maşini de poliţie şi jandarmi.

Protestul a decurs fără incidente până în jurul orei 19.00, când câţiva tineri vocali s-au desprins din mulţime, au traversat strada Eroilor şi s-au oprit în faţa sediului PSD, unde au scandat "Jos PSD". Tinerii au invitat protestatarii în faţa sediului PSD, însă doar circa 50 de persoane i-au urmat, scandând "Jos PSD", în timp ce restul sutelor de protestatari au rămas pe platoul de vizavi de Prefectură. După câteva momente  tensionate, în special pentru jandarmi şi poliţişti, căci tinerii vocali au vrut să ocupe strada Domnească, fiind în pericol să blocheze traficul rutier, jandarmii au reuşit să se facă înţeleşi, iar protestatarii s-au reîntors pe trotuar. Aceştia i-au chemat pe ceilalţi manifestanţi să plece în marş, pe Domnească, spre Casa de Cultură a Sindicatelor. Toţi manifestanţii i-au urmat pe trotuar, scandând "Jos PSD", "Vrem transparenţă", "Jos corupţii", "Jos hoţia" şi au plecat, în marş, spre Casa de Cultură a Sindicatelor.  Acolo, cei circa 50 de protestatari - atâţia cât mai rămăseseră, căci pe drum, mulţimea s-a disipat - s-au oprit şi în faţa Palatului Justiţiei, scandând  "Drganea nu uita /Puscăria-i casa ta".

20170122 191803


Articole înrudite