Avocaţii Baroului Galaţi au protestat miercuri, 14 aprilie 2021, pe treptele din faţa Palatului de Justiţie, cerând repectarea profesiei de avocat şi neasimilarea acestuia cu persoana pe care o apără, aşa cum s-a întâmplat în cazul „Ferma Băneasa“, în care avocatul a fost şi el condamnat.
Avocaţii contestă o parte a motivării deciziei pronunţate în cazul amintit, caz în care a fost condamnat avocatul inculpatului. Acest precedent odată generalizat, afectează profesia de avocat, dar mai ales dreptul cetăţeanului de a fi apărat. „Atragem atenţia asupra faptului că niciodată susţinerile făcute de către avocat în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau în faţă altor instituţii ale statului în legătură cu situaţia clienţilor lor, nu pot fi catalogate că fiind infracţiuni“, a precizat Cristian Săraru, decanul Baroului Galaţi.
Încălcarea dreptului avocatului de a-şi exercita profesia, astfel încât să îşi apere cât mai bine clientul, aşa cum se pare că s-a întâmplat în cazul menţionat, reprezintă un precedent periculos care afectează nu doar avocaţii ci şi dreptul de a fi apărat al cetăţenilor. „Actele pe care avocatul respectiv le-a făcut pentru clienţii săi fiind interpretate de instanţa de judecată ca fiind o constituire de grup infracţional, o aderare a avocatului la măsurile dolosive pretinse clientului său şi practic la condamnarea avocatului alături de clientul său pentru infracţiunile pentru care fuseseră cercetaţi“, a explicat Alice Comănescu, prodecan Baroul Galaţi.
În plus, această decizie luată în acest caz nu este singulară, iar avocaţii nu mai vor să fie asimilaţi clienţilor şi acuzaţi că ar constitui grupuri infracţionale când nu fac altceva decât să îşi exercite meseria. Avocaţii gălăţeni au semnat un memorandum adresat preşedintelui Curţii de Apel Galaţi şi l-au înaintat la finalul protestului.
VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓