22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul parc fotovoltaic amenajat de Primărie la Galaţi
Primul parc fotovoltaic amenajat de Primărie la Galaţi
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul de finanţare pentru amenajarea primului parc fotovoltaic cu fonduri europene, în cadrul Fondului pentru Modernizare, Programul cheie 1, gestionat de Ministerul Energiei. Valoarea acestuia este de peste 6 milioane de lei.
Parcul fotovoltaic va avea o putere instalată totală de 1,05 Mw, va fi amplasat pe blocurile M1-M14 din cartierul Micro 17 şi va fi compus din următoarele elemente: 2.100 module fotovoltaice 550Wp, 14 invertoare de putere unidirecţionale trifazate cu putere nominală tensiune alternativă 75 kVA, structură de montaj din oţel zincat şi aluminiu pentru modulele fotovoltaice de pe acoperiş, tablouri electrice, reţele electrice de cablu pentru instalaţia de utilizare, instalaţie de legare la pământ, instalaţie electrică curenţi slabi, dispozitive modulare protecţie împotriva supratensiunilor, dotările NPM şi PSI.
Parcul va contribui în principal la creşterea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi la reducerea costurilor.
Valoarea proiectului este de 6.732.487,30 lei cu TVA. Perioada de implementare este de maxim 31 de luni, în conformitate cu cererea de finanţare şi contractul de finanţare.
Primăria municipiului Galaţi a mai depus un proiect pentru amenajarea unui parc fotovoltaic şi în zona Tirighina, urmând în scurt timp şi semnarea acestui contract de finanţare. Acesta va avea o putere instalată de 4 Mw, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Articole înrudite