Ofensiva împotriva garajelor din municipiul Galaţi continuă! Săptămâna trecută, echipele de muncitori au demolat bateriile de garaje din zona bisericii şi din apropierea blocului B5.
În cartierul Micro 20 s-au emis notificări pentru desfiinţarea unui număr de peste 100 de garaje din apropierea cimitirului „Cătușa“ şi din zona Grădiniţei „Prichindel“.
„În Micro 20 în locul garajelor amenajăm noi parcări, refacem străzi şi trotuare. Sunt zone în acest cartier unde nu s-a intervenit zeci de ani, dar în curând Micro 20 va primi un nou aspect. Şi nu ne oprim aici“, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuț Pucheanu.
Următoarele baterii de garaje aflate pe lista de demolări, ce vor primi, în scurt timp, notificări privind desfiinţarea sunt amplasate în cartierul Micro 38, în zona Şcolii nr. 31. Aici este vorba despre 24 de astfel de construcţii provizorii.