Deşi auditul realizat la Transurb şi plătit din bani publici de către Primăria municipiului Galaţi e ţinut la mare secret de către municipalitate, primarul Ionuţ Pucheanu invocând amânări sau aşa numite clauze de confidenţialitate, iată că ies la iveală concluzii din care se desprind sume fabuloase. Auditul a costat bugetul local 84.000 de lei fără TVA, contractul fiind încheiat cu Pricewaterhouse Coopers, iar obiectul principal al acestuia este calcularea preţului unitar pe kilometru parcurs pe toate tipurile de mijloace de transport în comun. Importanţa calculării preţului unitar pe kilometru este dată de faptul că în baza tarifelor stabilite prin audit, SC Transurb primeşte decontări de la bugetul local pentru facilităţile acordate pensionarilor, şomerilor, elevilor.
În auditul ţinut la secret de municipalitate a reieşit că preţul unitar per kilometru este 5,61 lei/km pentru autobuze, 5,53 lei/km pentru troleibuze, şi 8,41lei/km pentru tramvaie. Odată stabilită aceste tarife, primăria trebuie să supună aprobării Consiliului Local Galaţi sumele aferente compensaţiilor datorate Transurb, aşa cum este prevăzut şi în contractul privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune în municipiul Galaţi. Având in vedere kilometrii parcurşi pe perioada contractului, respectiv mai 2016 - oct 2017, în funcţie de tipul de mijloc de transport precum şi faptul că în preţul pe kilometru auditat s-a luat în calcul şi cheltuiala cu amortizarea, rezultă o compensaţie de regularizat defalcată astfel: pentru perioada mai - decembrie 2016 suma este de 8.725.286,72 lei, pentru ianuarie 2017 - mai 2017 suma este de 5.557.622,18 lei, iar pentru iunie - octombrie 2017 suma se ridică la 5.560.854,21 lei, adică un total de 19.843.763, 11 lei. Pe parcursul perioadei auditate, s-a achitat suma de 1.500.000 lei, dar a rămas un rest de 18.343.763,11 lei, ceea ce înseamnă peste 4 milioane de euro. La asemenea sume datorate, e greu de crezut că municipalitatea va vira prea curând aceasta sumă către societatea locală de transport în comun, mai ales că bugetul local este greu încercat de sumele ce au fost şi mai trebuie plătite pentru cei care au solicitat ajutor financiar pentru montarea centralellor termice. În aceste condiţii, este greu şi ca Transurb să facă investiţii sau alte cheltuieli pentru îmbunătăţirea condiţiilor din transportul local.