21 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prima platformă marină construită la Galaţi a fost readusă la ţărm
Prima platformă marină construită la Galaţi a fost readusă la ţărm

OMV Petrom a adus la ţărm platforma autoridicătoare „Gloria“, din zona de producţie a Mării Negre în care era amplasată de aproape 40 de ani. Platforma Gloria a fost transportată cu succes în Portul Agigea, din Constanţa. Este pentru prima dată când o platformă marină este retrasă din producţie în România.

Platforma „Gloria“ a fost construită la Şantierul Naval Galaţi, fiind prima de acest fel construită în România şi a fost inaugurată în 1976. Platforma a fost folosită în operaţiuni de producţie a ţiţeiului şi gazelor din zăcământul Sinoe, în apele de mică adâncime ale Mării Negre. În 1980, platforma „Gloria“ a finalizat forajul la sonda Lebăda 8, care a devenit prima descoperire comercială offshore de hidrocarburi din România. În perioada 1976-1986, „Gloria“ a funcţionat ca platformă de foraj, forând 17 sonde cu o lungime cumulată de aproximativ 50.000 de metri. În perioada 1987-1998, aceasta a fost folosită ca platformă de producţie pentru primul zăcământ offshore pus în producţie în România, Lebăda Est. Începând din 1998, platforma „Gloria“ s-a aflat pe zăcământul Sinoe, la aproximativ 30 de km de ţărm, în ape de aproximativ 40 de metri adâncime şi a fost folosită ca platformă de producţie. Producţia sa cumulată în ultimii 20 de ani este echivalentă cu peste 20 de milioane de plinuri auto şi cu energia necesară pentru a încălzi peste 170.000 de locuinţe.

„Se marchează astfel sfârşitul unui istoric de 40 de ani ca platformă de foraj şi producţie în apele româneşti ale Mării Negre şi prima operaţiune de dezafectare de acest fel din România. Platforma «Gloria» şi-a adus din plin contribuţia la asigurarea necesarului de energie al României. Vom opera în continuare celelalte şase platforme marine de producţie, care asigură peste 16% din producţia Grupului”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Upstream. Platforma marină „Gloria“ a ajuns la limita duratei de viaţă după mai mult de 40 de ani de utilizare. OMV Petrom a contractat GSP Offshore, o companie românească, pentru serviciile de dezafectare a platformei. Soluţia de dezafectare a constat în repunerea în funcţiune a sistemului de ridicare/coborâre a platformei, poziţionarea platformei „Gloria“ pe o barjă de transport (GSP Big Foot2) şi tractarea acesteia până la ţărm.


Articole înrudite