28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ploile torenţiale au ”lichefiat” străzile Galaţiului. Trei surpări în trei zone diferite
Ploile torenţiale au ”lichefiat” străzile Galaţiului. Trei surpări în trei zone diferite

Ploile abundente de zilele trecute au făcut ravagii nu numai la suprafaţă, dar se pare că şi în stratul de loess pe care este construit Galaţiul. Într-o singură zi, în Galaţi, s-au produs trei surpări grave de teren, în trei zone diferite din oraş, din cauza cărora traficul a fost întrerupt total sau parţial.

În acest context, Primăria municipiului Galaţi informează că traficul rutier se desfăşoară îngreunat, cu viteză redusă, pe strada Oltului colţ cu strada Vrancei (zona Lidl), din cauza unui accident de teren. Autobuzele de pe traseul 28 vor fi deviate pe str. Frunzei-str. Brăilei, cu retur str. Brăilei-str. Frunzei-str. Gh. Asachi-str. Anghel Saligny-str. Gh. Doja, iar cele de pe traseul 38 vor fi deviate pe str. Oltului-str. Vrancei-Service Vechi-str. Brăilei, returul urmând să intre pe str. Oltului pe la Farmacia Hygeia (Spitalul Judeţean).

Tot din cauza unui accident de teren, în cartierul Dimitrie Cantemir, autobuzele care asigură traseul 41 pe ruta Micro 19 - Dimitrie Cantemir vor avea capăt de linie la calea ferată.

Un alt treilea accident de teren a închis traficul si pe str. N. Bălcescu, pe tronsonul cuprins între str. Eroilor şi str. Mavramol, ca urmare a producerii unui alt accident de teren. Se va interveni în vederea remedierii, iar traficul rutier va rămâne închis până sâmbătă, 26 iunie, la ora 12.00. Astfel, conducătorii auto care se deplasează dinspre str. Gării către str. Brăilei pot urma ruta str. N. Bălcescu-str. Eroilor-str. Traian. Cei care se deplasează pe direcţia str. Brăilei către str. Gării pot urma una dintre următoarele rute: str. Brăilei-str. Domnească; str. Brăilei- str. Traian-str. Gării sau str. Brăilei- str. Traian-str. Eroilor-str. Domnească.

Toate autobuzele care circulă pe str. N. Bălcescu au fost deviate, la intersecţia cu str. Eroilor, pe ruta str. Eroilor- str. Traian-str. Brăilei.


Articole înrudite