Primarii din trei comune gălăţene au decis să-și unească forţele pentru a accesa Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cei trei edili au semnat un parteneriat în vederea obţinerii unei finanţări cu sprijinul căreia să achiziţioneze microbuze electrice cu care să se asigure transportul elevilor.
”Astăzi (n.r. - 19 mai 2022) a fost semnat un acord de parteneriat între comuna Suceveni - reprezentată prin primar Mitrofan Marian, comuna Vladeşti - reprezentată prin primar Grozav Ovidiu şi comuna Bălăbăneşti - reprezentată prin primar Ciocan Marius în vederea achiziţionării unor microbuze electrice prin fonduri europene. După semnarea acordului a fost înregistrată cererea de finanţare la Ministerul Dezvoltarii nr C10-183, în cadrul programului PNRR - componenta 10. În curând vom avea în comună un microbuz electric pentru transportul elevilor”, a anunţat primarul comunei Suceveni, Marian Mitrofan.