23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Palatulul Administrativ al judeţului Galaţi intră în ample reparaţii
Palatulul Administrativ al judeţului Galaţi intră în ample reparaţii

Frumoasa clădire a  Palatului Administrativ al judeţului Galaţi va beneficia, după 20 ani, de ample lucrări de modernizare. 
Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi a anunţat începerea, în data de 05 august 2024, a lucrărilor din cadrul proiectului "Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al judeţului Galaţi - Corp A", nr. C5-B2.1.b-162, derulat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi de fonduri naţionale.
Valoarea totală a proiectului este de 20.644.252,68 lei cu TVA, din care valoarea maximă a finanţării nerambursabile este de 10.908.088,85 lei cu TVA, cu o durată de implementare de 36 de luni.
Contractul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie a lucrărilor, cu o durată de 20 de luni, a fost atribuit, în luna noiembrie 2023, asocierii EURAS S.R.L. Satu Mare (lider de asociere) - PROCAD BUSINESS S.R.L. Satu Mare (asociat 1) - ARHING S.R.L. Târgu Mureş (asociat 2).

Reamintim că edificiul a fost construit după proiectul arhitectului Ion Mincu în perioada anilor 1904—1905, iar inaugurarea a avut loc la 27 aprilie 1906. 
Clădirea este formată dintr-un corp principal şi două aripi secundare ce închid între ele o curte interioară. Faţada principală are în partea centrală a primului registru trei arcade cu o deschidere amplă, de factură romanică. Tot pe faţada principală, la nivelul superior, se află două statui de marmură albă — „Industria" şi „Agricultura" — opere ale sculptorului Frederic Storck, iar mai jos, două steme de bronz ale judeţului.
Sculpturile ornamentale în piatră, precum şi denumirea „Palatul Administrativ” sculptată şi ea în piatră, au fost realizate în anul 1907 de către sculptorul George Rigos. 

În poliţa de asigurare a Palatului administrativ, încheiată în 1906, se precizează că imobilul are 22 de camere şi două coridoare parchetate, 23 de camere şi 7 coridoare cu mozaic, 38 de camere şi 7 coridoare cu duşumele, 21 de scări de lemn, 6 de piatră şi una de fier.

Pe frontonul clădirii se găseşte instalat un ceas de mari proporţii, care, pe vremea când acesta funcţiona, fiecare oră era marcată prin câteva fraze muzicale ale valsului ”Valurile Dunării".

Clădirea Prefecturii Galaţi a fost reabilitată şi consolidată ultima dată, în anul 2004, în această perioadă fiind furate piesele din bronz ale ceasului mare din frontonul clădirii. Tot atunci au dispărut şi micile blazoane cu ancoră, tot din bronz, prinse în feroneria scărilor. Nici oglinzile veneţiene din holuri nu au mai fost de găsit, acestea dispărând fără urmă, fără ca cineva să cerceteze vreodata aceste fapte. 


Articole înrudite