19 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
PAID este pregătit financiar să despăgubească proprietarii asiguraţi afectaţi de inundaţii
PAID este pregătit financiar să despăgubească proprietarii asiguraţi afectaţi de inundaţii

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) anunţă că societatea are capacitatea, în orice moment, să gestioneze daunele apărute şi este pregătită să despăgubească toţi asiguraţii afectaţi de inundaţii.
„Prioritatea noastră absolută este să oferim sprijin rapid şi eficient. Încurajăm toţi proprietarii de locuinţe asiguraţi împotriva dezastrelor care au fost afectaţi de inundaţiile din ultimele zile să contacteze PAID sau asigurătorii de la care au
achiziţionat poliţele. Avem un sistem digitalizat de gestionare a daunelor pentru a accelera procesul de despăgubire şi pentru a reduce povara birocratică pentru asiguraţii noştri. PAID rămâne dedicat protejării financiare a proprietarilor de
locuinţe în faţa dezastrelor naturale. În aceste momente critice, reiterăm importanţa asigurării obligatorii a locuinţei ca instrument esenţial de rezilienţă financiară pentru comunităţi”, a explicat Nicoleta Radu, Director General PAID.
PAID reconfirmă că fondurile proprii sunt suficiente pentru a răspunde tuturor cererilor de despăgubire rezultate în urma acestor inundaţii. Totodată, amintim faptul că, în cazul unui dezastru major, PAID beneficiază de cel mai mare program de
reasigurare din Europa Centrală şi de Est, în valoare de 1,3 miliarde de euro, pentru reconstrucţia locuinţelor asigurate în faţa celor trei riscuri de calamitate: cutremur, alunecări de teren şi inundaţii.
Asigurarea împotriva dezastrelor naturale este obligatorie pentru toate locuinţele, conform Legii 260/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Costul anual este de 130 de lei pentru clădirile construite din materiale durabile şi 50 de lei pentru locuinţele din chirpici sau paiantă. Suma maximă asigurată prin poliţa PAD este de 100.000 de lei pentru prima categorie de locuinţe, respectiv 50.000 pentru cea de-a doua.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 260/2008. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: - Cutremur - Inundaţii - Alunecări de teren.


Articole înrudite