Oţelul a început cu un presing avansat partida de pe terenul lanternei FC Botoşani din cea de-a 6-a etapă din Superligă!
Roş-alb-albaştrii au preluat iniţiativa şi au irosit două ocazii importante prin Cîrjan, în min.3, şut din careu respins de portarul Ducan şi Cisotti, în min.8, cu o deviere pe spate interesantă. Replica botoşenenilor a venit abia în min.17 la acţiunea lui Pinson. În min.23, Cisotti a căzut în suprafaţa de pedeapsă după un duel cu fundaşul Mutombo, dar intervenţia VAR a clarificat situaţia şi jocul a continuat.
Pentru prima oară în acest sezon, oţelarii au avut o posesie mai bună, dar cea mai mare ocazie din prima parte i-a aparţinut lui Camara, care a fost blocat în extremis de Stoian. Acelaşi jucător a reuşit să introducă mingea în poarta gălăţeană, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. După o primă jumătate de oră relativ bună, Oţelul s-a „topit” şi a permis adversarei să preia iniţiativa, dar fără aibă ocazii.
Repriza a doua a avut un ritm mai bun, dar s-a jucat tacticizat, mai mult la mijlocul terenului. FC Botoşani a condus ostilităţile, dar dominarea a fost haotică şi totuşi în prelungiri Drole l-a pus la grea încercare pe Relu Stoian care şi-a salvat echipa de la înfrângere. Chiar dacă a gâfâit spre final, Oţelul bifează a cincea remiză din acest sezon şi va juca etapa următoare, la Galaţi, pe 25 august, de la ora 18.30, cu FC Voluntari.
Casetă tehnică:
Scor FC Botoşani - SC Oţelul Galaţi: 0-0; Stadion: Municipal (Botoşani).
Formaţii: FC Botoşani: Ducan - Ţigănaşu, Mutombo, Pius, Friday - Dican, Ed.Florescu, Zabou (min.69 Drole) - Cărăuşu (min.62 David), Pinson (min.82 Dragu), Camara (min.73 Cioiu); Rezerve neutilizate: A.Ureche, Şeroni, Hebling, R.Creţ; Antrenor: Andrei Patache, respectiv Oţelul Galaţi: Stoian - Zhelev, Lovric, Yabre, Adăscăliţei - Jardan (min.61 Teles), Lopez (min.69 Neagu), Cisotti - Bodişteanu (min.46 Tănasă), Cîrjan (min.46 Maciel), Pop (min.69 Dimitrov); Rezerve neutilizate: Dur-Bozoancă, Farcaş, Ghiocel, Zivulic; Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonaşe galbene: Cărăuşu, Pius, Pinson, David, respectiv Adăscăliţei, Pop, Cîrjan, Lopez.
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei)/A1: Ferencz Tunyogi (Zalău), A2: Adrian Vornicu (Iaşi); Arbitru VAR: Ionuţ Coza (Cernica), Arbitru AVAR: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ).
Articole similare: Dorinel Munteanu, manager tehnic SC Oţelul: „Va fi un meci extrem de greu, punctele sunt importante”