18 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul a revenit în iarbă într-o atmosferă incendiară
Oţelul a revenit în iarbă într-o atmosferă incendiară

Vacanţa a luat sfârşit. Managerul tehnic Dorinel Munteanu s-a grăbit şi a sunat adunarea.

Roş-alb-albaştrii au efectuat luni după-amiază primul antrenament la care au asistat circa 100 de spectatori care au creat o atmosferă incendiară cu ajutorul petardelor şi a fumigenelor din dotare. Pe tabela de marcaj a fost afişată scandarea suporterilor: „Ole, ole, ole, ola, s-a întors Oţelul în A”.

Au absentat de la prima şedinţă de pregătire pentru Superliga 2023-2024, Sârghi, învoit, şi Dur-Bozoancă, care se află în recuperare după operaţia la umăr.

Cei 21 de jucători prezenţi la stadionul Oţelul sunt: Portari: Rareş Pop, Darius Paharnicu; Fundaşi: Andrei Rus, Ştefan Ghiocel, Costin Ghiocel, Francois Yabre, Mihai Adăscăliţei, Gabriel Nedelea, Dan Panait; Mijlocaşi: Ionuţ Neagu, Diego Zivulic, Vasile Jardan, Juri Cisotti, Denis Bordun, Răzvan Gorovei, Alin Nica, Octavian Ursu; Atacanţi: George Cîrjan, Kehinde Fatai, Iliya Dimitrov, Alexandru Pop.

Sper să facem o figură frumoasă şi, de ce nu, să urcăm cât mai sus în clasament”, a spus Dorinel Munteanu.

Cu câteva ore înainte de reunire, Oţelul a anunţat primul transfer: Alexandru Pop (foto jos), 23 ani, atacant, care a fost adus de la Unirea Dej. Pop, care s-a născut în Argentina, la Buenos Aires, a înscris 9 goluri şi a dat 3 assisturi în sezonul precedent. A jucat 90 meciuri la nivelul Ligii a 2-a şi a marcat 23 de goluri.

Totodată, clubul gălăţean a anunţat faptul că a încheiat raporturile contractuale cu jucătorii Mario Mitoi, Laurenţiu Maxim, Rareş Scocîlcă, Andreas Chiriţoiu, cărora le-au expirat împrumuturile şi s-au întors la cluburile de care aparţineau, dar şi cu Antonio Cruceru şi Cristian Ciobanu, contractele acestora ajungând la final în această vară.

Roş-alb-albaştrii vor efectua vizita medicală, urmând să se pregătească până la sfârşitul acestei săptămâni la Galaţi.

În perioada 10-18 iunie va avea loc tradiţionalul cantonament montan la Vatra Dornei cu accent pe pregătirea fizică, iar apoi, în intervalul 25 iunie-6 iulie, lotul oţelar se va deplasa în Mönichkirchen, Austria, pentru un stagiu de pregătire centralizare care va cuprinde şi o serie de partide amicale.

În perioada următoare vor fi perfectate şi anunţate alte transferuri.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite