23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noi restricţii în furnizarea apei potabile în comuna Smârdan
Noi restricţii în furnizarea apei potabile în comuna Smârdan

Cei aroximativ 6.000 de locuitori ai comunei Smârdan din judeţul Galaţi primesc, începând din această săptămână, apă potabilă cu țârâita. De altfel, problemele cu furnizarea apei potabile sunt vechi, în cele trei sate ale comunei gălăţene (citește și Localnicii din Smârdan primesc apă cu porţia (FOTO)). De cum a dat căldură, dar mai ales de când seceta face ravagii, reţeaua de apă potabilă nu mai face faţă deoarece este subdimensionată, zona respectivă fiind într-o continuă expansiune imobiliară.

„În ciuda eforturilor făcute în vederea remedierii deficienţelor care au dus la furnizarea apei cu program în UAT Smârdan, Apă Canal S.A. Galați este nevoită să reintroducă restricţiile în cele trei sate componente. Cu toate că bazinele de stocare a apei din fiecare Gospodărie de Apă sunt pline, pe fondul creşterii consumului de apă datorită secetei şi caniculei prelungite din acest an, debitul asigurat de grupurile de pompare nu este suficient pentru satisfacerea integrală a consumurilor din UAT Smârdan, 24/24h. Pentru Sat Smârdan s-au efectuat lucrări de reparaţie a forajului nr. 3 şi s-a montat electropompă nouă în staţia de pompare. Pentru satele Cişmele şi M. Kogălniceanu s-a remediat forajul nr. 4 şi s-au executat lucrări de întreţinere a grupului de pompare, care a fost suplimentat anterior cu o electropompă nouă. Până la extinderea şi redimensionarea grupurilor de pompare din cele două Gospodării de Apă, constând în proceduri de proiectare, achiziţie, montaj, proceduri care sunt deja demarate şi vor fi realizate în cel mai scurt timp, se va reveni la furnizarea apei cu program, respectiv: între orele 05:00 - 17:00, alternativ, o zi în satul M. Kogălniceanu, o zi în satul Cişmele; în sat Smârdan, în intervalul orar: 07:30 - 18:00, alternativ, o zi în zona de nord, o zi în zona de sud a satului. Intervalul orar de furnizare poate fi extins funcţie de rezerva de apă disponibilă. Societatea Apă Canal S.A. Galați recomandă în continuare consumatorilor/clienţilor, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate, strict în scop casnic, menajer, mai ales în contextul măsurilor necesare evitării raspândirii noului coronavirus. Pentru că unii locuitori nu fac eforturi de a reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, o parte a locuitorilor comunei/satului pot fi privaţi de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut şi alte necesităţi zilnice. Folosirea raţională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, atât a furnizorului, cât şi a consumatorilor“, informează societatea Apă Canal S.A. Galați.

Speranţe pentru o furnizare fără întreruperi a apei potabile se întrevăd de anul viitor. „Sperăm ca anul viitor să nu mai existe aceste probleme în comuna Smârdan deoarece în cadrul proiectului POIM de extindere a reţelelor de distribuţie a apei potabile, comuna Smârdan va beneficia de apă potabilă adusă de la Galaţi şi nu vor mai exista sincope în furnizare. Până atunci, localnicii trebuie să înţeleagă să nu mai folosească apa potabilă pentru udatul grădinilor şi umplerea piscinelor, să se gândească şi la cei care stau în deal şi care au nevoie de apă potabilă pentru uz casnic“, ne-a declarat reprezentantul Apă Canal S.A. Galați, Cornelia Arnăutu.


Articole înrudite