Mii de gălăţeni lăsaţi fără gaz: O conductă a fost spartă în urma unor lucrări Recomandat

Miercuri, 01 Septembrie 2021 10:17
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mii de gălăţeni au rămas fără gaz, după ce o conductă a fost spartă în urma unor lucrări, pe strada Traian. În total, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale pentru circa 4.000 de clienţi casnici şi non-casnici.

„În urma producerii unei agresiuni pe reţeaua de distribuţie în timpul unor săpături mecanizate efectuate de către un operator economic pentru expertiză geotehnică pe strada Traian, nr. 3, săpături care au perforat o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, Distrigaz Sud Reţele a luat măsura sistării alimentării cu gaze naturale, în data de 31 august, orele 19.00, pe străzile: Constantin Brâncoveanu, Roşiori, Armata Poporului, Traian, Romulus, Melodiei, Petru Rareş, Arhipelag, Alexandru Lapuşneanu, Marii Uniri, Brăilei, Instrucţiei, Sfântul Spiridon. Astfel, s-a sistat alimentarea cu gaze naturale pentru circa 4.000 de clienţi casnici şi non-casnici. Echipele companiei sunt mobilizate în teren şi fac demersurile necesare pentru a asigura remedierea avariei produse astfel încât reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi să se facă astăzi, miercuri, 01 septembrie 2021, orele 15.00. După reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale“, precizează Distrigaz Sud Reţele.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu