25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mai mulţi gălăţeni au luat carnetul anul trecut faţă de 2021
Mai mulţi gălăţeni au luat carnetul anul trecut faţă de 2021

Prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Gavril, şi subprefectul judeţului Galaţi, Ciprian Manea, au participat joi, 09 februarie 2023, la şedinţa de bilanţ a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi, desfăşurată în sistem de videoconferinţă (foto ).

permise 2

În cadrul videoconferinţei a fost prezentată activitatea din anul 2022 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi din cadrul Instituţiei Prefectului - Judeţul Galaţi.
Comparativ cu anul 2021, rezultatele obţinute în cadrul serviciului în anul 2022 se prezintă în situaţia de mai jos:
- candidaţi examinaţi la proba teoretică: 20.782 (2021)/ 19.577 (2022);
- admişi la proba teoretică: 8.275 (2021)/ 6.193 (2022);
- respinşi la proba teoretică: 12.507 (2021)/ 13.384 (2022);
- examinaţi la proba practică: 16.088 (2021)/ 15.616 (2022);
- admişi la proba practică: 6.527 (2021)/ 9.426 (2022);
- respinşi la proba practică: 9.561 (2021)/ 6.190 (2022);
- procent final de promovabilitate - %: 40.57 (2021)/ 60.36 (2022);
- total permise de conducere editate: 22.849 (2021)/ 26.963 (2022);
- permise de conducere noi: 7.192 (2021)/ 7.431 (2022);
- permise de conducere româneşti preschimbate: 13.875 (2021)/ 17.493 (2022);
- permise de conducere străine preschimbate: 1.782 (2021)/ 2.039 (2022);
- operaţiuni înmatriculare: 32.962 (2021)/ 30.298 (2022);
- radieri auto: 4.166 (2021)/ 4.980 (2022);
- autorizări provizorii: 10.979 (2021)/ 7.160 (2022);
- petiţii şi adrese: 8.116 (2021)/ 9.302 (2022);
- infracţiuni constatate: 53 (2021)/ 59 (2022);
- înmatriculări Tecuci: 11.010 (2021)/ 9.076 (2022).
"Începând cu data de 15.09.2022, statul de organizare al serviciului a fost suplimentat cu un număr de 4 posturi (2 posturi de agent de poliţie la compartimentul permise de conducere şi examinări şi 2 posturi de agent de poliţie la compartimentul înmatriculări şi evidentă a vehiculelor rutiere), posturi pentru care s-au demarat procedurile specifice de ocupare.
Lucrătorii serviciului şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu planurile de muncă trimestriale, completate cu ordinele şi dispoziţiile Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculari şi Instituţiei Prefectului – judeţul Galaţi, astfel că sarcinile au fost îndeplinite în cea mai mare parte, în perioada de referinţă înregistrându-se rezultate bune şi foarte bune. Săptămânal, serviciul nostru a desfăşurat activităţi de primire a cererilor şi după ora 16.30, iar comisia de examen se deplasează pe raza municipiului Tecuci pentru desfăşurarea probei de traseu a examenului auto.
Începând cu data de 22.09.2020, în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Galaţi a fost organizat un sediu secundar de lucru în municipiul Tecuci, iar în perioada de referinţă au fost desfăşurate 9.076 de operaţiuni (activităţi de preluare a documentelor de înmatriculare a vehiculelor şi de eliberare a plăcuţelor cu numere de înmatriculare sau provizorii).
Îi felicităm pe colegii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi şi le urăm mult succes în activitatea din anul 2023", transmite Prefectura Galaţi.


Articole înrudite