19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Lista şcolilor din Galaţi care primesc bani pentru reducerea abandonului şcolar
Lista şcolilor din Galaţi care primesc bani pentru reducerea abandonului şcolar

În data de 20.09.2022, Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi au încheiat Acordul privind implementarea investiţiilor specifice Schemei de Granturi din cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS), finanţate prin Componenta C15 - Educaţie a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în România, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi dobândind calitatea de agenţie de implementare a proiectelor depuse de către şcolile din judeţ în cadrul acestui program.

Conform acestui acord şi convenţiei de finanţare care îl însoţeşte, în intervalul 27-28.09.2022, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi s-au semnat contractele de finanţare cu cele 47 de şcoli beneficiare de granturi în cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar - runda 1. Valoarea acestor granturi pentru judeţul Galaţi este de 32.693.821,48 lei, la care se adaugă TVA aferentă.

Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) reprezintă o intervenţie sistemică, asumată de Ministerul Educaţiei în vederea combaterii părăsirii timpurie a şcolii şi urmăreşte atingerea următoarelor obiective generale:
a) reducerea abandonului şcolar în minimum 25% în unităţile de învăţământ participante la program;
b) îmbunătăţirea rezultatelor obţinute de elevi în cadrul evaluărilor naţionale şi creşterea procentului de elevi care finalizează învăţământul gimnazial;
c) creşterea participării absolvenţilor învăţământului gimnazial la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a ratei de tranziţie de la gimnaziu la liceu.

Proiectele depuse de către unităţile de învăţământ gălăţene îşi propun atingerea acestor obiective prin programe de tip „Şcoală după şcoală”, activităţi remediale, activităţi de consiliere, excursii, ateliere de educaţie parentală, mediere, modernizarea spaţiilor şcolare, formarea cadrelor didactice, programe de tip „masă caldă”, activităţi de dezvoltare a climatului pozitiv în şcoală etc.

Lista unităţilor de învăţământ beneficiare

SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA INDEPENDENTA
SCOALA GIMNAZIALA "GENERAL DUMITRU DAMACEANU", COMUNA COSMESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA BRAHASESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA BALASESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, SAT SLIVNA, COMUNA BERESTI-MERIA
LICEUL TEHNOLOGIC NR.1, COMUNA CUDALBI
SCOALA GIMNAZIALA "ALEXANDRU MORUZI", COMUNA PECHEA
SCOALA GIMNAZIALA "GHEORGHE POALELUNGI", COMUNA MASTACANI
SCOALA GIMNAZIALA "GABRIEL DRAGAN", COMUNA NICORESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA FARTANESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, SAT ADAM, COMUNA DRAGUSENI
SCOALA GIMNAZIALA "ION PETROVICI", LOCALITATEA TECUCI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA GHIDIGENI
SCOALA GIMNAZIALA "NATALIA NEGRU", COMUNA BUCIUMENI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, SAT TOFLEA, COMUNA BRAHASESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA POIANA
SCOALA GIMNAZIALA "VICTOR ION POPA", COMUNA IVESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA FOLTESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA DRAGUSENI
SCOALA GIMNAZIALA "ALEXEI MATEEVICI", COMUNA MOVILENI
SCOALA GIMNAZIALA "SFANTUL GHEORGHE", COMUNA CUCA
SCOALA GIMNAZIALA "UNIREA", COMUNA BRANISTEA
SCOALA GIMNAZIALA "VASILE BURLUI", COMUNA SUCEVENI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA FRUMUSITA
SCOALA GIMNAZIALA "SFANTUL IERARH NICOLAE", COMUNA VLADESTI
LICEUL TEHNOLOGIC NR.1, COMUNA COROD
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA RADESTI
SCOALA GIMNAZIALA "NICOLAE BALCESCU", LOCALITATEA TECUCI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA CAVADINESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA PRIPONESTI
SCOALA PROFESIONALA "HORTENSIA PAPADAT BENGESCU", COMUNA IVESTI
SCOALA GIMNAZIALA "LUDOVIC COSMA", LOCALITATEA GALATI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA JORASTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, SAT FANTANELE, COMUNA SCANTEIESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA VARLEZI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA NAMOLOASA
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, SAT UNGURENI, COMUNA MUNTENI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA BANEASA
SCOALA GIMNAZIALA "FLOREA JULEA", COMUNA NEGRILESTI
SCOALA GIMNAZIALA "DOAMNA NICA", COMUNA VALEA MARULUI
SCOALA GIMNAZIALA "GHEORGHE SI MARIA TASCA", COMUNA BALABANESTI
SCOALA GIMNAZIALA "ION CREANGA", SAT TALPIGI, COMUNA GHIDIGENI
SCOALA GIMNAZIALA "GEORGE IVASCU", COMUNA CERTESTI
SCOALA GIMNAZIALA NR.24, LOCALITATEA GALATI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA DRAGANESTI
SCOALA GIMNAZIALA "VASILE SEICARU", COMUNA OANCEA
SCOALA GIMNAZIALA NR.18, LOCALITATEA GALATI


Articole înrudite