Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea meteorologică de vreme severă, de tip COD GALBEN, care vizează și județul Galați. Astfel, în intervalul 23 august, ora 10.00 - 24 august, ora 10.00, se vor semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ. "În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp", potrivit ANM. Știrea inițială: COD GALBEN de ploi torențiale în județul Galați
Totodată, ANM a emis și o atenționare meteorologică, de tip COD GALBEN, cu interval de valabilitate 23 și 24 august, fenomenele vizate fiind disconfort termic ridicat, iar județul Galați face parte dintre zonele afectate. "Marți și miercuri (23 și 24 august) în sud-estul țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19...21 de grade. În a doua jumătate a săptămânii disconfortul termic va fi în creștere și în restul țării", precizează ANM.