22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Haos în transportul public din Galaţi
Haos în transportul public din Galaţi

Ieri dimineaţă, transportul public cu autobuzul a fost paralizat de la primele ore, ca urmare a faptului că şoferii Transurb au refuzat să se mai urce la volan. Dacă transportul siderurgiştilor a fost asigurat de către Transurb, nu la fel de norocoşi au fost gălăţenii, care au stat în staţii chiar şi zeci de minute aşteptând să vină un autobuz, deoarece nu au ştiut că la Transburb s-a declanşat la ora 4 dimineaţa o grevă spontană. Cei mai câştigaţi de pe urma paralizării transportului public au fost proprietarii de maxi-taxi, maşinile fiind pline iar cei mai mulţi şoferi de maxi-taxi nu au dat bilet.

„Management defectuos”

Este critica adusă conducerii Transurb de către liderul de sindicat Dumitru Lungu, care afirmă că şefii unităţii nu s-ar fi implicat în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea şi că în ultimul an s-ar fi făcut angajări de persoane din afară, angajări care ridică semne de întrebare.
„Nemulţumirea şoferilor a crescut când au auzit că sâmbătă şi duminică numărul de autobuze care circulă pe trasee se va reduce cu 25, ceea ce înseamnă că ei vor primi mai puţini bani. De asemenea, suntem nemulţumiţi că în ultimul an s-au angajat persoane din afară, deşi se putea ca unii angajaţi ai societăţii noastre să fie calificaţi şi să ocupe posturile respective. Nu vom înceta protestul până când problemele ridicate de noi nu vor fi rezolvate. Aşa nu se mai poate continua”, susţine liderul de sindicat.
Dumitru Lungu nu ne-a putut preciza când vor relua lucrul şoferii, acesta susţinând că o vor face doar când cererile lor vor fi soluţionate.

„Ni s-a cerut să reducem cheltuielile”

Ne-a declarat directorul general al Transurb, Genica Totolici, care ne-a mai spus că şi valoarea subvenţiei alocate anul acesta societăţii de către Consiliul Local este mai mică faţă de anul trecut.
„Primăria ne-a cerut să reducem cheltuielile şi am găsit ca soluţie reducerea numărului de autobuze care circulă sâmbăta şi duminica, ceea ce înseamnă şi un consum redus de motorină. Societatea primeşte şi subvenţie mai mică şi trebuie să luăm nişte măsuri în condiţiile în care ni s-a spus să creştem şi veniturile, ceea ce este greu atunci când ai drept concurenţă maxi-taxi-urile. Nu înţeleg de ce şoferii au făcut această grevă, pe care ei o numesc spontană. Acum câteva zile le-am comunicat că lucrăm la o nouă organigramă, că vom reduce numărul personalului, inclusiv cel de la TESA, şi că vom fi nevoiţi să luăm nişte măsuri care sigur că nu pot fi plăcute. Cât despre angajări, scoaterea la concurs a posturilor a fost publică şi nu e vina mea că nimeni din societate nu s-a înscris la concurs”, ne-a declarat Genia Totolici. Aceasta nu a putut să ne precizeze ieri, la ora 16, oră la care am avut această discuţie, când ar putea fi reluată circulaţia autobuzelor.

Control de la Primărie la Transurb

Refuzul angajaţilor societăţii de a mai urca pe autobuze începând de luni dimineaţă nu a rămas fără urmări. După ce city-managerul Primăriei, Aurel Vlaicu, şi viceprimarii Florin Popa şi Radu Cosca s-au aflat în mijlocul angajaţilor care s-au plâns de anumite lucruri care s-ar întâmpla în societate, Primăria Galaţi a transmis un comunicat de presă.
”Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a dispus un control la societatea locală de transport urban, Transurb. Decizia a fost luată ca urmare a numeroaselor nereguli reclamate de angajaţii societăţii locale de transport în comun, după declanşarea grevei spontane. Controlul dispus de primarul Marius Stan va viza modul în care s-au luat deciziile în societate, modul în care s-au făcut angajările, diagramele de trasee, modul în care se efectuează reparaţiile, precum şi alte aspecte semnalate de protestatari. La finalul controlului, primarul Marius Stan va dispune măsuri legale, în cazul în care se constată faptul că neregulile semnalate de angajaţii Transurb sunt reale şi întemeiate. În acelaşi timp, primarul Marius Stan le atrage atenţia angajaţilor Transurb aflaţi în grevă spontană că nemulţumirile lor şi conflictele pe care le au cu conducerea societăţii nu trebuie să afecteze zecile de mii de gălăţeni care folosesc transportul în comun. Marius Stan le reaminteşte sindicaliştilor de la Transurb că protestele şi conflictele de muncă sunt reglementate de lege şi orice derapaj de la prevederile legale poate fi sancţionat”, se arată în comunicatul de presă remis de Primăria Galaţi.
După câteva ore, primarul a dispus urgentarea controlului la Transurb, deoarece negocierile dintre angajaţii societăţii aflaţi în grevă şi Consiliul de Administraţie, întrunit în şedinţă de urgenţă, au eşuat.
O echipă de control din cadrul Primăriei Galaţi verifica deja, ieri, documentele societăţii Transurb, pentru a stabili dacă problemele reclamate de protestatari sunt reale şi întemeiate. Sunt verificate diagramele pentru trasee, modul în care s-au făcut angajările, modul în care s-au făcut achiziţiile de carburanţi, piese de schimb şi reparaţiile.
Primarul a făcut încă o dată apel la angajaţii Transurb să pună capăt grevei şi să se întoarcă pe trasee, astfel încât călătorii să nu mai sufere din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun, dar până la închiderea ediţiei nu venise nicio veste bună din partea sindicaliştilor de la Transurb.


Articole înrudite