25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Grefierii protestează zilnic, în această săptămână, timp de două ore
Grefierii protestează zilnic, în această săptămână, timp de două ore
În săptămâna care tocmai a debutat, grefierii instanţelor gălăţene de judecată (de la Judecătorie, Tribunal şi parţial Curtea de Apel Galaţi) se vor afla, zilnic, în grevă, timp de două ore (de la 12.00 la 14.00), o decizie care face parte din programul protestelor pe care l-a stabilit Sindicatul IUS-LEX Galaţi care reprezintă intersele personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul Judecătoriei, Tribunalului şi parţial Curţii de Apel Galaţi, parte din Federaţia Projust Bucureşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Galaţi, judecătorul Robert Florea, Sindicatul IUS-LEX  a stabilit, ca program al protestelor, întreruperea lucrului timp de două ore (12.00-14.00), în prima săptămână, trei ore (11.00-14.00), în a doua săptămână şi patru ore (10.00-14.00), în a patra săptămână, până la blocarea instanţelor de judecată. În toată perioada protestelor, se asigură doar participarea grefierilor la şedinţele de judecată în materie penală privind luarea măsurii arestării preventive. 
Sindicatul IUS-LEX a apelat la proteste fiind nemulţumit de mai multe aspecte cu care se confruntă membrii acestuia, precum: condiţiile grele de muncă, subdimensionarea personalului şi de diferenţele salariale existente în sistemul de justiţie. 
Reamintim că la finele săptămânii trecute grefierii au întrerupt, spontan, lucrul. La acel moment, liderul Sindicatului Ius-Lex Galaţi, Mirela State, a spus că "sunt mai multe nemulţumiri. Ele sunt legate de numărul mic de personal, de statut, de salarii - vorbim de valoarea de referinţă trebuie să crească de la 398 la 445, aşa cum este decizia Curţii Constituţionale, şi cei 18% conform aceleiaşi decizii. Noul ministru nu aplică, aplică diferenţiat, pentru el familia justiţiei înseamna doar magistraţii, noi nu existăm”.

Articole înrudite